Barca fermecată

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu a fost odată… un tată care avea trei fii și nicio altă avere decât un cal, un măgar și un purcel.

Într-o zi, regele din ținutul acela a anunțat că acela care reușește să construiască o barcă în stare să meargă și pe mare și pe uscat o va primi drept soție pe fiica sa.

Auzind acestea, fiul cel mai mare spuse:

– Tată, vinde calul și cu banii cumpără-mi unelte să construiesc barca!

La început tatăl a spus NU, dar, în cele din urmă, s-a lasat convins și i-a adus fiului său cele necesare pentru construirea bărcii.

Bucuros, fiul cel mare s-a trezit de dimineață și s-a dus în pădure să taie lemnul pentru barcă.

– Ce faci tu aici, fiule? întrebă un bătrân care tocmai trecea pe acolo.

– Fac ce cred și ce-mi place! îi răspunse nepoliticos tânărul.

– Atunci fie ca mâine să găsești făcut ceea ce crezi tu și ceea ce-ți place, spuse moșneagul și dispăru.

A doua zi de dimineață fiul cel mare s-a întors în pădure la barca pe jumătate construită, dar nici urma de aceasta. Barca, uneltele, lemnul, toate dispăruseră. Plângând, el i-a povestit tatălui său nenorocirea.

Dar la Roma există un proverb care spune că nebunia-i molipsitoare așa că… După mai puțin de o lună, fiul mijlociu l-a implorat pe taică-su să vândă și măgarul ca să cumpere unelte noi pentru el. Zis și făcut. Primind uneltele, tânărul se sculă dis-de-dimineață și se duse direct în pădure să taie lemne pentru barcă. Și lui îi apăru în cale bătrânul care îl întrebă același lucru.

– Ce faci tu aici, fiule?

– Fac ce cred și ce-mi place, răspunse la fel de nepoliticos ca și fratele său.

– Atunci fie ca mâine să găsești aici ceea ce crezi tu și ceea ce-ți place, spuse moșneagul și dispăru.

A doua zi de dimineață fiul cel mijlociu se întoarse în pădure, la barca pe jumătate construită, dar nici urma de aceasta. Barca, uneltele, lemnul, dispăruseră ca prin farmec.

După mai puțin de o săptămână, își luă inima în dinți și feciorul cel mic și îi spuse tatălui:

  • Tată, vreau să încerc și eu. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta! Să vindem purcelul și să cumpărăm unelte de banii aceștia! Cine știe, poate eu voi reuși dacă frații mei nu au fost în stare.

Tatăl vându și purcelul, iar băiatul se duse la pădure să taie lemne. Din nou, moșul apăru în cale.

– Ce faci tu aici, fiule?

De data aceasta răspunsul fu altul.

– Construiesc o barcă fermecată care merge și pe mare, și pe uscat.

– Fie să găsești aici o barcă fermecată care merge și pe mare și pe uscat mâine dimineață!

A doua zi, băiatul găsi barca deja construită.

– Barcă, mergi pe pământ!, spuse băiatul, iar barca alunecă pe iarbă de parcă s-ar fi aflat pe apă.

Mezinul se întoarse așadar bucuros acasă, își lua rămas bun de la tatăl și frații săi și plecă să primească premiul promis de rege.

Și merse, și merse, și în timp ce barca aluneca pe un râu, se întâlni cu un uriaș care voia să bea toată apa din râu.

– Măi să fie, dar însetat mai ești! Nu vrei să vii cu mine la palatul regelui?

– Bucuros, spuse uriașul și se sui în barcă.

Și merseră, și merseră până ce zăriră un alt uriaș care învârtea pe foc o friptură și mânca cu pofta din alta fără să se sature.

– Măi să fie, ce poftă de mâncare ai, om bun! Nu vii cu mine? Te duc la palatul regelui! Poate acolo te vei sătura!

– Bucuros, și se sui și el în barcă.

Și merseră, și merseră, și în timp ce barca trecea peste o vale, văzură un alt uriaș sprijinit cu spatele de un munte.

– Nu vrei să vii și tu cu mine? îl întrebă băiatul. Te duc la palatul regelui!

– Aș veni bucuros, dar nu mă pot mișca! Fără sprijinul meu, muntele se prăbușește!

– Lasă-l să se prăbușească!

Într-adevăr, cum s-a suit uriașul în barcă, muntele bum, bum, burubum – a căzut.

În sfârșit, barca cu cei 4 prieteni ajunse la palatul regelui.

– O, rege, spuse băiatul, am adus barca fermecată care merge și pe mare și pe uscat! Daca vrei să te convingi, fă o mică plimbare de probă!

După ce s-a plimbat cu barca, regele a căzut pe gânduri. Nu putea să-și calce cuvântul dat, dar nici nu-i venea să îi dea fata unui băiat oarecare.

  • Ei bine, îți voi da fata mea, dar cu condiția ca tu și cei din suita ta să mâncați de la primul până la ultimul fel de mâncare pe care vi-l ofer, fără să lăsați vreo frimitură în urmă.

Și a dat ordin să se pregătească o masă ca pentru o sută de persoane. Zis și făcut. Băiatul veni la masă doar cu uriașul cel mâncăcios. Acesta hali din mâncăruri de parcă ar fi gustat doar cartofi prăjiți subțiri ca paiul care nu te satură nici pe o măsea. Cand ajunse la fructe îl întrebă pe rege:

– Nu mai e nimic?

Dar regele nu se dădu bătut.

– Bineînțeles că te vei căsători cu fiica mea, dar mai întâi, tu și tovarășii tăi va trebui să goliți tot vinul din pivnița mea.

De data aceasta, băiatul se prezentă la ușa pivniței cu uriașul cel însetat și încet, încet, tot vinul dispăru.

Dar regele nu se dădu bătut nici acum.

– Fata mea are o zestre regească. Patul, dulapul, casetele cu bijuterii, și atâtea altele! Găsește pe cineva care să le ducă dintr-un singur drum și îți dau mâna fiicei mele!

Băiatul îi spuse uriașului care sprijinise muntele:

– Am o treabă pentru tine!

– Sunt gata! și slujitorii începură să-l încarce cu zestrea prințesei.

– Mai puneți-mi și alte lucruri în spate! Pot să duc mai mult!

– Nu mai avem nimic, spuseră servitorii!

– A mai rămas prințesa, remarcă fiul cel mic și îi întinse mâna ca aceasta să se cațere deasupra mobilei, a lăzilor și a casetelor de bijuterii. Apoi, îi spuse uriașului:

– Hai, iute! și ajunseră din doi pași la barcă.

– Barca mea, zboară! și barca îl ascultă.

Regele, care urmărise din balcon întâmplarea, începu să strige.

– Slugi, alergați! Prinde-ți-i și aduceți-i în lanțuri!

Dar barca zbura acum și pe mare și pe uscat ca o pană, departe de regele cel rău care nu voia să își țină promisiunea.

Rescriere după povestea italiană Barca fermecată, care merge pe mare și pe uscat, publicată de Editura Vox, 2000, Lectura: Cristina Ștefan