Muzicanţii din Bremen

Ca toate poveştile, şi aceasta începe cu a fost odatãun om care avea un mãgar. Dupa mulţi ani în care mãgarul i-a fost credinciosşi l-a ajutat sã care sacii grei cu boabe şi grãunţe, stãpânul s-a hotãrât sã îl goneascã de acasã pentru cã era prea bãtrân. Simţindcã nu se apropie vremuri bune pentru el, mãgarul şi-a luat lumeaîn cap şi a pornit spre orașul Bremen pentru a deveni muzicant.

Si cum mergea el pe drum, deodatã a întâlnit un câine de vânãtoare care pãrea tare obosit.

– De ce gâfâi aşa? a întrebat mãgarul.

– Of, sunt tare bãtrân şi îmi pierd puterile pe zi ce trece, a rãspunscãţelul.

Știi ceva? Eu ma îndrept spre orașul Bremen sã devin muzicant. Vino şi tu cu mine. O sã baţi la tobã, dacă vrei.

Bucuros, ţelul i s-a alãturat mãgarului şi au pornit la drum. Nu dupã multã vreme, în faţa lor a aparut o pisica tristã, tristã.

Hei, ce ai ţit? De ce stai aici, în drum?

– Cum sã nu fiu tristã? Acum, pentru cã am imbãtrânit, mi s-au tocit colţii şi sta mai degrabã în spatele sobei sã torc, decât sãalerg dupa șoricei. Din cauza asta, stãpâna mea m-a alungat de acasã.

Hai şi tu cu noi în Bremen, cã doar eşti bunã la mieunat!

Zis şi fãcut. Cei trei prieteni au pornit împreunã la drum şi au tot mers pânã ce au ajuns în faţa unei curţi pe care stãtea cocoţat un cocoș care ţipa din toate puterile.

– De ce ţipi asa? Ne-ai şi speriat! a spus garul.

Pentru cã vestesc o zi frumoasã. Dar cu ce folos? Stãpâna mea vreã sã mãnânce mâine o ciorbã de cocoş, alãturi de invitaţii ei la masã. Acum înţelegi de ce strig a?

– Nu mai fi supãrat, mãi, Creastã Roşie, a rãspuns mãgarul. Haimai bine cu noi spre Bremen pentru cã ai o voce frumoasã, iarîmpreunã vom forma un grup de muzicanți pe cinste.

Cocoşului i-a plãcut propunerea, cã doar nu voia sã devinã ciorbã, şi a plecat împreunã cu ceilalţi spre Bremen.

Au mers ei cât au mers până au ajuns într-o dure unde au hotãrat înnopteze. Mãgarul şi cãţelul şi-au cut culcuş sub uncopac, pisica s-a ascuns printre ramuri şi cocosul a zburat pânã învârful pomului. Dar ce sa vezi? La orizont, nu departe, se zãrea o luminiţã.

Acolo trebuie sã fie o casã! a spus cocoşul.

Sã pornim spre ea cã sigur e mai bine decât aici, în mijloculpãdurii, a rãspuns mãgarul.

Ajunşi în dreptul casei, s-au apropiat de fereastrã şi au privitînăuntru unde au zãrit o masã plinã cu mâncare bunã şi bãuturi. Șicine credeţi cã stãtea la masã? Un grup de hoţi care mâncau de zorcu poftã.

Ce bine ne-ar prinde şi nouã niste mâncare, a spus cocoșul.

– Da, da, şi eu vrea acolo, a rãspuns garul.

Si când se gândeau ei cum sã facã sã-i sperie pe tâlhari ca sã fugã, le-a venit o idee: hai sã ne cãțãram unul pe altul pânã sus la fereastrã şi sã cântãm! Și, dintr-o datã, au început toți sã cânte, cum se pricepeau: mãgarul rãgea, câinele lãtra, pisica mieuna, iarcocoşul cânta. Si dupã ce au încheiat cântecul, au dat buzna toţi pefereastrã. Speriaţi de zgomote, hoţii au luat-o la fugã spre pãdure, lãsându-i pe cei 4 prieteni sã mãnânce tot ce îşi doreau, pesãturate.

Eu nu vreau sã ne lãsãm alungaţi aşa usor, a spus un hoţ privindspre casã. Cred cã ne-am speriat degeaba. Mergi şi verificã, i-a spus el celuilalt hoţ.

Ajuns acolo, hoţul s-a dus direct în bucãtarie sã aprindã lumina, dar, în întuneric, ochii strãlucitori ai pisicii i s-au pãrut cãrbuniaprinşi. Degeaba a încercat el sã aprindã un chibit ca sã vadã maibine, cã pisica noastrã deja sãrise pe el sã îl zgârie cu ghearele.

Speriat, hoţul a luat-o la fugã spre ã, dar câinele s-a repezitasupra lui şi haţ! L-a muşcat de picior. Apoi, trecând prin curte, unde dormea mãgarul, s-a împiedicat de urecheat, iar acesta l-a izbit puternic cu picioarele din spate. Într-un final, trezit de atâtagãlãgie, s-a trezit și cocoşul care a început sã cânte cucuriguuuu.

Aoleu, în casa aceea e o vrãjitoare îngrozitoare, le-a povestithoţul celorlati hoţi, care îl aşteptau în pãdure. M-a zgâriat cu unghiile ei lungi. Apoi, în spatele uşii era un om care m-a înjunghiat cu un cuţit în picior şi, când sã ies din curte, am primitşi o bãtaie zdravanã de la un animal ciudat. Ca sã nu vã mai zicfaptul cã de pe acoperiş un judecãtor striga:

Aduceti toți hoţii aici sã îi judecãm!

Speriați, tâlharii au luat-o la fugã şi nu s-au mai întors niciodatã, iar cei muzicanții din Bremen au decis sã rãmânã împreunã în casa aceea pentru totdeauna.

Repovestire dupa un text de Fraţii Grimm, Lectura: Eduard Adam, Ilustrație: Cristian Păunescu