Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o noapte senina și liniștită, așa cum sunt, adesea, nopțile în Londra. În casa familiei Darling, cei trei copii Michael, John și Wendy se joacă și fac o mulțime de năzdrăvănii… că de’… știți și voi cum sunt copiii înainte de somn, când nu vor să stea în pat.
Imediat cum părinții stinseră lumina și spuseră „Noapte bună”, pe fereastra deschisă a camerei se strecură tiptil un băiețel foarte ciudat. E chiar Peter Pan, personajul din poveștile preferate ale lui Wendy, urmat de zâna Clopoțica, micuță cât o palmă de copil.
– Uite-o, Clopoțica! S-a ascuns sub dulapul cu sertare. O văd! Nici nu apucă să termine bine ultimul cuvânt, că Peter lovi un scaun care căzu cu zgomot pe podea. Buuuf!
– Hei, cine ești tu? M-ai trezit din somn! spuse uimită Wendy.
– Cum cine? Sunt Peter Pan și mi-am pierdut umbra la voi în cameră. Uite, o văd, acum e ascunsă sub pat.
Dar umbra nu voia cu niciun chip să se întoarcă și sărea dintr-o parte în alta, prin toată camera, pe deasupra paturilor, printre sertare și jucării.
– Trebuie să o coasem, spunse Wendy sărind din pat. Aduc repede un ac și o coasem de piciorul tău, Peter. Dar… mă tot întreb… Cum ați ajuns la fereastra noastră?
– Foarte simplu! Am zburat! Dacă nu mă crezi, hai cu mine, te duc în Țara de Nicăieri, unde locuiesc eu, și o să-ți prezint toți prietenii de acolo.
– Vreau, vreau! John, Michael treziți-vă, Petre Pan e la noi în casă! Și vrea să ne ducă în Țara de Nicăieri.
– Poftim? întrebă John somnoros. Și cum o să ajungem noi acolo?
– Zburăm! Uite cum! Și, în câteva clipite, Peter Pan îi învăță pe cei trei frați să își ia zborul către nori, împreună cu zâna Clopoțica.
– Abia aștept să mă lupt cu pirați adevărați, spuse cu voce tare micuțul Michael.
A doua la dreapta și tot înainte – acolo era țara copiilor, unde locuia Peter. Imediat cum atinseră pământul, o mulțime de copii rotofei și simpatici se năpustiră spre Wendy, Joh și Michael.
– Hei, hei, ia veniți toți lângă mine, spuse Peter. V-am adus o mamă; vă rog să vă purtați frumos cu ea și să nu o speriați. Arătați-i drumul spre casa noastră și aveți grijă să nu cadă când o să coboare cu viteză prin truchiul de copac, până în camera cea mare.
Zis și făcut.
Frățiorii descoperiră cu uimire Țara de Nicăieri și totul părea perfect până când… știți și voi cum se întâmplă… când îți e lumea mai dragă, hop apare o surpriză sau, în cazul nostru, o corabie mare, plină cu pirați fioroși.
– Arunc-o în apă, se auzi vocea căpitanului. Nu vreau să o mai țin prizonieră; vreau să scăpăm de ea, că mai mult mă încurcă.
– E căpitanul Hook, îi explică Peter Pan lui Wendy. Uite, vezi că are un cârlig în loc de mână? E din cauza mea. În ultimul duel i-am tăiat mâna. Trebuie să o salvăm pe fată, chiar dacă se ajunge din nou la duel.
Și cât ai zice pește, Peter zbură deasupra corabiei.
– Căpitane Hook, dă-i drumul fetei, că de data asta nu mai scapi ușor de mine. Într-o clipită, Peter era deja pregătit să se lupte cu piratul cel rău. Dar nici Peter și nici căpitanul nu observară că, de undeva de jos, din apă, erau priviți de un spectator curios care aștepta nerăbdător finalul luptei – crocodilul care îi mâncase brațul căpitanului după duel și care acum se întorsese după o pradă mai mare.
– Tic! Tac! Tic! Tac! se auzea din burta animalului care înghițise și ceasul piratului, iar acum nu mai putea să scape de ticăit, lucru foarte enervant, de altfel.
A fost nevoie doar de o secundă de neatenție și căpitanul Hook își pierdu echilibrul, alunecând de pe corabie în fălcile mari ale crocodilului înfometat. Noroc că era un excelent înotător și a reușit, și de data aceasta, să scape în ultima clipă.
– Uuu, ce mai zi! a exclamat Wendy. Hai să mergem acasă și să dormim, că am trecut prin destule aventuri astăzi!
– Eu nu vreau să dorm, spuse Michael. Îmi e dor de casă și de… mama.
– Ce este o mamă? întrebă atunci unul dintre copiii din Țara de Nicăieri.
– Mamele sunt cele mai minunate și grozave ființe din lume! încercă Wendy să le explice prietenilor ei. Și, cu cât le povestea mai mult, cu atât o cuprindea mai tare dorul de Londra și de părinți.
– Peter, eu și frații mei trebuie să ne întoarcem acasă, spuse fetița hotărâtă.
– Cum vrei! Clopoțica îți va arăta drumul. Dar să știi că dacă te întorci acasă, o să te faci mare. Numai cei care locuiesc în Țara de Nicăieri rămân mereu copii.
Dar Wendy luase deja o hotărâre – voia acasă, fără să știe că la ieșirea din adăpost, căpitanul Hook și pirații abia așteptau să îi prindă. Și fix așa a fost: până să spună PA, copiii erau deja legați, iar Clopoțica era aruncată într-un felinar în care abia își putea mișca aripioarele.
– Ha, ha , ha… Așa, dragii mei, acum aveți de ales, spuse râzând căpitanul. Ori veți face parte din echipajul meu, ori ajungeți cină pentru rechini! Aveți timp de gândire până mâine dimineață.
Tare grea a fost acea noapte! Și când totul părea fără scăpare, Clopoțica reuși să iasă din felinar și să zboare către Peter Pan.
– Hei, Clopoțica! Oprește-te! Ce faci? exclamă Peter, văzând cu câtă grabă venise zâna la el.
Dintr-o suflare, Clopoțica îi povesti totul lui Peter și porniră amândoi să își salveze prietenii.
-Hook, de data asta chiar că nu mai scapi, spuse Peter luându-și avânt și năpustindu-se către căpitan.
Așa de repede se rotea în aer, încât Hook era mereu luat prin surprindere. După o luptă grea, Peter îl împinse până la marginea corabiei, aproape de balustradă. Acolo, căpitanul își pierdu echilibrul și se prăbuși peste bord între fălcile crocodilului Tic-Tac.
– Victorieeeeee, se auziră dintr-o dată vocile copiilor.
– Întindeți pânzele! Pornim la drum! spuse Peter atunci, din vârful corabiei.
– Încotro mergem? întrebă Wendy mirată.
– Spre Londra!
– Uraaaaaaaa! strigară Michael și John.
În Londra, doamna și domnul Darling tocmai intrară în camera copiilor să vadă dacă dorm liniștiți, când, ce să vezi? Pătuțul lui Wendy era gol, iar fetița dormea cu capul sprijinit pe pervazul ferestrei.
– Mami! Tati! Peter Pan tocmai ne-a adus acasă din Țara de Nicăieri! spuse ea, în timp ce adormea la loc, obosită după drumul cel lung.
Ce departe erau acum copiii de Țara de Nicăieri! Dar numai ei știau prin ce aventuri trecură și câți prieteni și-au făcut într-o singură noapte.
Adaptare după o versiune a poveștii de J.M. Barrie
interpretare LMGR – Claudia Lungu
