Povestea lui Moș Crăciun

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un bătrânel vesel care sculpta cu multă răbdare, cât era ziua de lungă, jucării frumoase și colorate. Muncea așa până în Ajunul Crăciunului, când pleca să-și vândă jucăriile într-un oraș apropiat. Adesea le vindea pe foarte puțini bani, pentru că oamenii din acea regiune nu erau bogați; dar nu conta, pentru că meșterul era bucuros să vadă cu câtă fericire primeau micuții darurile respective, în dimineața de Crăciun.

Într-un an în care ninsese mai mult ca niciodată, meșterul se întorcea spre casă fericit că toate jucăriile lui își găsiseră prieteni și erau acum în brațele copiilor. Si cum mergea el, la marginea orașului văzu o fereastră usor luminată și se apropie de ea. Curios, aruncă o privire pe geamul căsuței și zări 3 frați:

– Un singur soldățel de plumb, doar unul, ne-ar fi de ajuns să ne jucăm… spuse unul dintre ei.

– Da, ne-am juca fără să ne certăm… confirmară ceilalți doi.

Bătrânul se uită la sacul gol pe care îl ținea în mână și îi păru tare rău că nu putea să le dăruiască o jucărie celor trei copii. Le vânduse pe toate. Dar, ce să vezi! Ca prin minune, un soldățel de plumb răsărise, nu se știe de unde, într-un colț al sacului.

– Mulțumim, îți mulțumim foarte mult, om bun! Soldățelul acesta de plumb este cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată! Nu o să te uităm niciodată! – spuse unul dintre copii, când bătrânelul îi oferi jucăria.

Ce frumos ar fi să îi pot dărui fiecărui copil din lume câte un dar, se gândi atunci bătrânelul. Dar, din păcate, nu am cum…

Și cum mergea el așa, pe gânduri, îi apăru în față un pui de căprioară, lovit la picior.

– Vino să te bandajez, îi spuse bătrânul.

Si, dintr-o dată, spre uimirea omului, căprioara îi vorbi:

– Ce inimă bună ai, meștere! O să-ți împlinesc cea mai mare dorință!

Și cât ai clipi, în fața bătrânelului apăru o sanie aurie cu perne de pluș și clopoței, purtată în zbor de mulți reni fermecați. Iar hainele sărăcăcioase ale meșterului se preschimbară în veșminte frumoase, de culoare roșie.

Bătrânul se urcă în sanie fără să stea prea mult pe gânduri și zbură către cerul înstelat până departe, în Laponia, unde îl așteptau cu nerăbdare mulți spiriduși veseli.

– Bine ai venit, Meștere, că avem atât de multă treabă! Trebuie să pregătim cadouri pentru copiii din întreaga lume! Și nu doar acum, ci în fiecare an! spuse cel mai vesel dintre ei.

Trebuie să știți că în atelierul din Laponia fiecare are treaba lui bine stabilită, pentru ca lucrurile să meargă ceas. De exemplu, un spiriduș notează faptele bune și poznele copiilor într-o carte mare, altul e inventator înnăscut și repară orice se strică – trenulețe de lemn, mașinute, dinozauri sau păpuși cu păr cârlionțat. Cel mai grăsuț dintre ei este foarte talentat la gătit și prepară cei mai gustoși biscuiţi din lume. Șeful lor, Shinny, deși este de multe ori bosumflat, are o inimă tare bună.

Dar, cel mai responsabil spiriduș este cel care are grijă de cei 9 reni de la sanie. Ei trebuie să fie mereu bine hrăniți și antrenaţi! Nu de alta, dar în fiecare an fac ocolul lumii într-o singură noapte! Apropo – stiți de ce conducătorul renilor, Rudolph, are mereu nasul roșu? Simplu!

Pentru că, în plină noapte, este ca un adevărat far ce luminează totul în jur. El stă în fruntea grupului de reni, astfel încât darurile să ajungă la copii cât mai repede, fără întârziere.

Tot în acest tărâm fermecat materialele, lemnul, hârtia creponată, fundițele strălucitoare nu se termină niciodată. Toată lumea împachetează jucării, multe jucării, mereu mai multe și mai frumoase. De aceea se spune că noaptea Crăciunului este cea în care visele tuturor copiilor din lume se împlinesc.

Acesta este și motivul pentru care spiridușii din țara Laponiei au hotărât că cel mai bun nume pentru Meșterul cu mâini fermecate și inimă mare și bună nu poate fi decât… Moș Crăciun. Ce nume ar fi mai potrivit pentru cel care aduce atâta bucurie copiilor mari și mici? Pentru că așa cum știți, Moșul intră pe hornul casei sau pe ușă, lasă darurile sub bradul împodobit şi iese tiptil, tiptil, fără să fie văzut sau auzit. Iar a doua zi dimineață jucăriile mult așteptate ajung în brațele copiilor.

Voi ați împodobit bradul anul acesta? Știți cum a ajuns această tradiție în casele noastre? Ei bine, se spune că, în preajma Crăciunului, o mică pasăre nu a mai putut să plece în ţările calde pentru că avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, a încercat să se ascundă pe rând într-un stejar, într-un ulm și într-un tufis, dar toate au refuzat-o. Respinsă de toți copacii, pasărea a văzut în cele din urmă un brad care îi făcea semne să vină la el. În seara de Crăciun, un vânt rece și puternic a suflat peste pădure și toţi copacii și-au pierdut frunzele. Doar bradul, dorind să apere micuța zburătoare, s-a împotrivit, și în lupta sa cu gerul, frunzele sale au devenit din ce în ce mai ţepoase. De atunci, bradul își păstrează mereu frunza verde. Tocmai de aceea este și copacul preferat al lui Moș Crăciun.

Mai ales că, în jurul bradului împodobit, alături de familie și prieteni, bucuria nu are margini.

Acum știți, dragi copii, care este povestea lui Moș Crăciun, cea a spiridușilor veseli și a renilor care aleargă an de an spre casele voastre, dar și a bradului de Crăciun. Tot ce trebuie să mai faceți este să fiți cuminți și să așteptați cu răbdare surprizele Moșului. Și să nu uitați să fiți mereu buni și generoși, precum Meșterul care a adus atâta bucurie acelor copii sărmani, în noaptea în care a început cea mai frumoasă poveste din lume: Povestea lui Moș Crăciun.

Crăciun fericit!

Adaptare după legende și povestiri despre Moș Crăciun și sărbători de iarnă. Interpretare – Claudia Lungu