Prințesa Broscuță

Ca toate povestile, şi aceasta începe cu a fost odatã… un ţar care avea 3 fii. Intr-o zi, ţarul le-a spus bãieţilor sãi:

– Copii, faceţi-vã câte un arc şi trageţi câte o sãgeatã în vazduh, apoi aşteptaţi fetele care se vor întoarce cu sãgeţile voastre şi luaţi-le de soţii. Iar dacã vreunul dintre voi nu o sã îşi primeascã sãgeata înapoi, acela va ramâne neînsurat.

Fiul cel mare a tras, iar sãgeata i-a fost adusã de fiica unui domnitor. Cel mijlociu a tras şi a primit sãgeata de la fata unui general. Iar cu sãgeata celui mai mic, pe nume Ivan, s-a întors o broascã.

– Cum sã mã însor cu o broascã? a spus printre lacrimi Ivan.

A plâns el cat a plâns, dar pânã la urmã nu a avut ce sã facã şi s-a însurat cu ea.

Dupã un timp, ţarul şi-a dorit sã vadã cât de pricepute sunt nurorile lui şi a poruncit sã se faca o întrecere de cusut.

Ivan s-a pus din nou pe plâns, uitându-se cum broasca lui sãrea şi orãcaia pe podea.

– Ce sã mã fac eu cu broscuţa aceasta? Toţi o sã radã de mine!

Dar ce sã vezi? Cand Ivan a adormit, broscuţa şi-a dat jos pielea şi s-a transformat într-o fatã superbã. Ea a cusut o cãmaşa, cu ajutorul slujitoarelor ei, a împãturit-o şi a lãsat-o lângã sotul sãu. Apoi s-a transformat din noua in broascã, de parcã nimic nu s-ar fi întâmplat.

Ivan s-a trezit, s-a bucurat, a luat cãmaşa şi i-a dus-o tatãlui sãu.

– Aşa zic si eu cãmaşã! A spus ţarul. Sã te îmbraci cu ea numai la ocazii speciale!

– Cãmaşa ta e bunã de purtat numai ca sã te duci pânã la baie, i-a spus el apoi fiului mijlociu, care venise şi el cu cãmaşa cusutã de soţia sa.

– Iar a ta poate fi îmbracatã doar într-o camerã întunecoasã, i-a spus fratelui cel mare.

A doua zi, ţarul le-a cerut nurorilor sã îi coacã o pâine. Deşi la început nevestele primelor doi fraţi râdeau de broscutã, acum ele şi-au trimis slujitoarea sã vadã cum preparã broscuţa pâinea ei. Zis şi fãcut, numai cã broasca cea isteaţã şi-a dat seama cã e urmaritã şi, dupa ce a framântat aluatul, l-a pus în cuptor şi a aruncat peste el multa cenuşã. Vãzând acestea, slujitoarea le-a spus fetelor care e reţeta şi ele au facut exact la fel, trasformând pâinicile în nişte lipii arse şi urate.

Imediat cum slujitoarea a plecat, broscuţa s-a transformat iar într-o fatã frumoasã şi a copt o pâinica gustoasã care a fost exact pe placul ţarului.

Dupa aceea, ţarul s-a gândit sã organizeze un bal ca sã vadã ce norã danseazã cel mai frumos.

– Cum sã mã duc la bal cu broasca? Statea Ivan şi se gândea?

Atunci broscuţa i-a zis:

– Nu mai plânge, Ivan. Du-te la bal, cã vin şi eu peste o orã.

Si aşa a fãcut. Dupa ce şi-a dat jos pielea, broscuţa s-a transformat într-o fatã frumoasã, îmbrãcatã într-o rochie strãlucitoare. Cand a vãzut-o, Ivan a rãmas fãrã cuvinte. Era superbã şi atrãgea toate privirile.

Imediat cum s-au asezat la masã, printesa a început sã ascundã în mânecã oasele de la fripturã şi resturile de bãuturi din pahare. Vãzand ce face, nurorile celelalte au fãcut la fel.

Si iatã cã a venit vremea dansului, cand prinţesa cea frumoasã a ieşit alãturi de soţul ei pe ring. Si au dansat atât de frumos încât toţi invitaţii s-au minunat. Iar când fata mişca mâna dreapta, lânga ei se infãţişau paduri şi cascade, iar când mişca mâna stanga îşi luau zborul tot felul de pãsãri frumos colorate.

Au ieşit şi celelalte douã nurori la dans, dar, cum dãdeau ele din mâini, le zburau oasele din maneci, iar resturile de bãuturi îi stropeau pe invitaţi.

– Ajunge! Ajunge! A strigat ţarul.

Aproape de sfârşitul balului, Ivan a plecat mai repede spre casã unde a gãsit pielea de broascã. Fãrã sã stea pe ganduri, a aruncat-o in foc.

– Ei, Ivan, n-ai mai avut rãbdare. Aş fi fost a ta, dacã nu te grãbeai sã arunci pielea în foc. Acum sunt nevoitã sã plec. Dacã mã vrei înapoi, trebuie sã mã cauţi peste 9 mãri şi 9 ţãri. Panã atunci… rãmai cu bine!

Atât de dor i s-a fãcut lui Ivan de soţia sa, încât nu a mai stat pe ganduri şi a pornit în cãutarea ei. A mers mult timp, pânã când a ajuns într-o pãdure în mijlocul cãreia era o cãsuţã.

– Ptiu! De mult nu a mai mirosit în casa mea a carne de om! A spus bãtrana care locuia acolo. Unde mergi?

– Bunicuţo, am plecat în cãutarea soţiei mele. Stii pe unde ar putea fi?

– Ei, fiule, a trecut şi ea pe aici şi mi-a vorbit despre tine, dar nu am vãzut-o de mult timp. Mergi la sora mea mijlocie cã sigur ştie ea mai multe.

Si aşa a fãcut Ivan.

– Mult ţi-a mai luat sã ajungi aici, i-a spus sora cea mijlocie lui Ivan. Sã ştii cã fata e acum la sora mea cea mare şi e gata sã se cãsãtoreasca cu alt baiat. Du-te la ea, dar ai grijã – când te vei apropia se va preface într-un fus cu fir de aur pe el, iar sora mea va împleti acest fir. Cand va termina, va aşeza fusul în ladã şi o va încuia. Tu sã gaseşti cheia, sã descui lada şi sã rupi fusul in douã. Dupa ce vei face asta, fata o sa aparã în faţa ta.

Fix cum a zis bãtrana, aşa s-a întamplat. Ivan a gãsit fusul şi l-a rupt, iar înaintea lui a apãrut frumoasa lui soţie.

– Hai sã încãlecãm pe acest covor zburãtor, i-a spus fata.

Si într-o clipã covorul i-a dus cu viteza pãsãrilor în zbor tocmai la ei acasã unde au trãit fericiţi, spre bucuria tuturor celor care îi cunoşteau.

Rescriere dupã un basm rusesc, Lectura: Eduard Adam, Ilustrație: Cristian Păunescu