Vânătorul cu soție frumoasă

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu a fost odată… un vânător harnic. Deși era îndrăgit de toți oamenii din jurul lui și avea noroc la vânătoare, pe omul nostru îl supăra tare un boier lacom din ținutul acela.

Boierul avea o moșie fără margini, se scălda în aur și argint, dar continua să îi chinuie pe toți cei din jurul lui. Cine își construia casă în apropierea moșiei era ca și sclavul său.

Tare și-ar mai fi dorit vânătorul nostru o soție, dar era sigur că, dacă se însoară, boierul o să îi ceară și mai multe taxe și o să îl pună să muncească înzecit.

Într-o zi, după ce încercase să vâneze o pasăre, un iepure, apoi o dropie, dar nu reușise, vânătorul s-a așezat pe iarbă, la rădăcina unui copac pitic.

  • Ah, azi nu am avut deloc noroc, spuse omul obosit, gata-gata să ațipească. Fix în acea clipă auzi un glas sfâșietor și trist:
  • Salvează-mă, om bun, salvează-mă…

Uimit de voce, vânătorul privi în direcția de unde auzise glasul și zări un pește care se zbătea pe uscat, într-o baltă secată. Săracul, avea ochii mici și negri ca mărgelele, dar tare tulburi. Milos, vânătorul îl scoase din mocirlă și îl aruncă într-un râu rece și limpede.

Dintr-o dată peștele parcă renăscu și începu să își miște codița cu solzi sclipitori, în timp ce își întindea aripioarele în valuri, de parcă ar fi dansat.

Bucuros că a făcut o faptă bună, vânătorul se întoarse la copac, își pregăti un culcuș pe un pat de frunze și adormi buștean. Dar ce să vezi? Când se trezi, omul era într-o casă mare, cu multe camere, pe un pat moale din puf, iar lângă el stătea o fată frumoasă-frumoasă care îi zâmbea.

  • Oare visez?
  • Nu te mira, îi spuse fata. Eu sunt fiica zeului mării și pe mine m-ai salvat azi de la moarte, așa că vreau să fiu soția ta.

Bucuros cum nu mai fusese niciodată, vânătorul acceptă imediat și se căsători cu fata cea frumoasă.

Îndată ce auzi vestea, boierul cel rău își puse în cap că vrea și el o nevastă atât de frumoasă, așa că născoci tot felul de planuri mincinoase și răutăcioase.

  • Aduceți-mi vânătorul, le spuse el într-o zi supușilor.
  • Mărite boier, cu ce vă pot fi de folos? spuse vânătorul.
  • Am auzit că ești muncitor și curajos. Astăzi vreau să mă conving de aceste calități, așa că ia sacoșa aceasta cu susan amestecat  și separă boabele albe de cele negre. Dacă nu reușești până în zori, te voi alunga și îți voi lua soția.

Vânătorul se întoarse acasă foarte supărat. Era clar că boierul avea gânduri negre pentru el.

  • Nu fi mâhnit, dragul meu soț, eu știu cum să fac acest lucru, mâine va fi totul gata.

Și imediat cum vânătorul adormi, soția scoase din buzunar o cutiuță fermecată. A fost de ajuns să sufle de 3 ori și milioane de furnici au apărut gata să separe boabele de susan.

În zori, vânătorul rămase cu gura căscată. Nu se aștepta să fie totul gata. El luă susanul și îl duse la boier.

Nu mă dau bătut, se gândi boierul.

  • Mi s-a spus că trăiești în bogăție, îi spuse el vânătorului. Vreau să ne măsurăm averea: aur, argint, perle, diamante, fildeș.

Și mai trist decât cu o seară înainte bărbatul se întoarse  acasă. El știa că nu este bogat și că muncește din greu pentru ce are, deci nu îl putea întrece pe boier.

  • Nu îți face probleme, dragul meu soț, ne vom descurca, spuse iar fata cea frumoasă.

A doua zi, boierul își aduse toate bogățiile și le așeză pe un câmp întins. Erau atât de multe încât înălțase un deal de perle și aur.

  • Ha ha ha… ha ha ha, tu cu ce ai venit? Crezi că soția ta este de ajuns?

Dar nu termină de vorbit boierul, că fata îi spuse:

  • Cine râde la urmă, râde mai bine, nu te grăbi. Priviți bogățiile noastre, zise, arătând spre răsărit.

Și ce să vezi? Un munte de aur se ridica tot mai înalt în fiecare secundă.

Boierul era din nou înfrânt. Dar tot nu se lăsă pentru că voia și el o soție ca a vânătorului, și îi puse iar gând rău bărbatului: să îl ucidă în luptă. Așa că își adună toată oastea și spuse, în timp ce se mângâia pe burta mare ca un butoi:

  • Arată-ți vitejia în luptă, vânătorule.
  • Pffff pffff pfff – suflă din nou soția în cutiuța fermecată și… ce să vezi? În spatele lor apăru o armată mare de soldați. Praf și pulbere s-a ales atunci de oastea boierului, iar pe lacomul om l-a doborât chiar săgeata vânătorului.

După moartea boierului, vănătorul le-a împărțit oamenilor toate bogățiile acestuia. Și viața liniștită a acelui ținut, fără boierul tiran, a început chiar din acea zi.

Adaptare după povestea chineză Vânătorul, apărută la editura Vox. Lectura: Mariuca Mihăilescu