Mihai Eminescu LSR

Știați că și poveștile adevărate încep tot cu a fost odată? Mihai Eminescu este numele la care mulți români se gândesc atunci când sunt întrebați care este cel mai mare poet al țării noastre. Dar Eminescu nu a fost doar poet, ci și un mare jurnalist și prozator, un om care a iubit teatrul, natura și folclorul. Ba mai mult, a fost și un grozav înotător, un iubitor de cafea și un mare patriot! Între el și Ion Creangă, pe care îl puteți descoperi într-o altă poveste de pe site, s-a legat o prietenie grozavă care a rămas în istoria literaturii noastre. Hai cu noi într-o poveste despre poezie, iubire și prietenie!

Într-o zi răcoroasă de iarnă, pe 15 ianuarie 1850, s-a născut Mihai, unul dintre cei 11 copii ai familiei Eminovici, După mai mult de zece ani în care frații au locuit într-o căsuță mică din Ipotești, tatăl, fiu de învățător, și mama sa blândă, fiică de boier, au reușit să construiască o casă într-un loc înconjurat de vie, livadă și tei, lângă o bisericuță de lemn. 

Fiind băiet păduri cutreieram / Și mă culcam ades lângă izvor / Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam / S-aud cum apa sună-ncetișor. 

Ce copilărie frumoasă și lipsită de griji, în mijlocul naturii, nu-i așa? Dacă vă imaginați că Mihai era un copil cuminte și retras, trebuie să vă contrazic pentru că micuțul se juca toată ziua cu fratele lui mai mare Ilie, bălăcindu-se în lacul de lângă casă și fugărind broaștele.

-Hai să inventăm povești! spunea Mihai.

– Am o idee mai bună, răspundea Ilie! Hai să facem din cojile astea de nucă mai multe care cu boi și să punem melcii să le tragă! Și apoi inventăm câte povești vrei tu, cu Feți-Frumoși duși de carele astea pe tărâmuri magice.

Deși îi plăcea atât de mult să își petreacă timpul cu frații lui și să asculte poveștile bătrânilor din sat, micul Mihai a trebuit să plece departe de casă pentru că părinții lui își doreau ca el să învețe și să devină medic, așa că l-au trimis la Cernăuți la școală. Cu toate că iubea istoria și literatura, copilul cu ochii negri și chip surprizător de frumos fugea de matematică.

  • Matematicile sunt ştiintele cele mai grele de pe faţa pamantului! spunea Eminescu. Nu pot să învăț deloc numerele pe de rost!

Vouă vă place matematica? Nu porniți la drum cu gândul că matematica e grea, ci dați o șansă fiecărei materii de la școală! În plus, știți cum e cu profesorii aceia pe care îi îndrăgești din prima clipă. Așa s-a întâmplat și în cazul micului Eminescu care s-a atașat de Aron Pumnul, profesorul de română care știa cum să se apropie de elevii lui. Datorită lui a iubit literatura atât de mult. Îl veți regăsi pe dragul profesor în poeziile și publicistica lui Eminescu, scriitorul despre care se spune că rostea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile, plimbându-se prin camera și recitând. 

  • Ai grijă de biblioteca mea, i-a spus profesorul într-o zi, și te las să citești ce cărți îți dorești. 

Așadar, înconjurat de ceea ce iubea cel mai mult, literatura, Eminescu a îngrijit și citit toate cărțile din micuța bibliotecă a profesorului său. Tot de la Aron Pumnul se pare că a pornit și dragostea poetului pentru fotbal și tot lui i-a dedicat prima sa poezie. Pe lângă sportul cu mingea, Eminescu se pricepea excelent și la înot, fiind capabil de tot felul de trucuri acrobatice în apă. Nu știați asta despre poet, nu-i așa?

Ei bine, hai să vă mai spunem un secret. Deși nu iubea prea mult mersul la școală, și adesea nu reușea să își treacă examenele, Eminescu era un copil care citea foarte mult și iubea teatrul.

  • Ai aflat că vine în Cernăuți trupa de teatru a Ștefaniei Tardini și joacă la noi în oraș timp de două săptămâni? a spus într-o zi tatăl lui Mihai.

Poate că acela a fost momentul în care copilul de 14 ani a descoperit cu adevărat teatrul. Atât de îndrăgostit era de scenă, încât a însoțit trupa de actori mai bine de doi ani în turneele lor prin țară, acesta fiind începutul carierei lui ca sufleur și copist pentru mai multe trupe, inclusiv la Teatrul Național din București, unde l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale. Ce face un sufleur? Stă lângă scenă și le suflă actorilor replicile pe care ei le uită. Dar un copist? Un copist este omul care copiază manuscrise, acte, partituri muzicale. Eminescu a copiat astfel tot felul de roluri din trupa lui Iorgu Caragiale, unchiul scriitorului Ion Luca Caragiale. 

Dar ce vremuri grele! Locuind într-o cămăruță cu o masă, un pat și o mulțime de cărți, Eminescu și-a câștigat cu greu puținii bani care abia îi ajungeau să se descurce în București. În acest timp, tatăl său, supărat pe Mihai care părea că are alte planuri decât să își termine școala, a renunțat la a-și convinge fiul să devină medic și l-a ajutat să meargă la Viena să studieze filosofia. Se spune că atunci când primea bani de acasă, fugea să își cumpere cărți și cafea, apoi se închidea în casă și citea zile întregi fără pauză. Se mai spune că, atunci când nu citea, lui Eminescu îi plăcea mult să cânte. Da, să cânte. Avea o voce frumoasă, iar cunoscuții îl rugau adesea să le fredoneze câte ceva. Ba mai mult, a rămas în istorie o întâmplare amuzantă povestită chiar de un lăutar celebru, Toma, care a cântat cu Mihai o noapte întreagă, fără să răgușească.

  • Păcat că vrei să fii poet, i-a spus solistul. Mai bine te faci lăutar!

Revenind la Viena, Eminescu l-a întâlnit pe Ioan Slavici pe care l-a încurajat să își publice texte despre care sigur veți auzi la școală: Mara, Moara cu noroc, Doi feți cu stea în frunte, Spaima Zmeilor. Tot la Viena a cunoscut-o Eminescu și pe marea lui iubire, Veronica Micle, o fată fermecătoare, pasionată de muzică și poezie. Și-au scris sute de scrisori, și-au dedicat zeci de poezii, dar dragostea lor nu a fost niciodată completă. Când s-au întâlnit ea era căsătorită cu profesorul Ștefan Micle, care îi susținuse latura artistică și o încurajase, dar care nu îi putea oferi un lucru important pe care ea îl găsise la Eminescu: o iubire de poveste, ca în literatură, zbuciumată și pătimașă.

V-ați întrebat vreodată cum de scriitorul a ajuns să își semneze poeziile cu numele de Mihai Eminescu, când, de fapt, pe el în chema Mihai Eminovici? Când avea doar 16 ani, el a trimis câteva poezii la revista Familia, condusă de Iosif Vulcan. Atât de mult i-a plăcut redactorului cum scria tânărul scriitor, încât i-a publicat poezia De-aș avea și i-a transformat numele din Eminovici în Eminescu. Iată doar câteva versuri din această poezie: De-aș avea o porumbiță/ Cu chip alb de copiliță,/ Copiliță blîndișoară,/ Ca o zi de primăvară,/ Cîtu-ti ține ziulița/ I-aș cînta doina, doinița,/ I-aș cînta-o-ncetișor,/ Șoptind șoapte de amor.

Deși Viena era orașul în care o mulțime de artiști se remarcau în acea perioadă, Eminescu s-a întors la Iași, unde Titu Maiorescu i-a publicat mai multe scrieri și i-a oferit o bursă din partea societății literare Junimea pentru a-și continua studiile la Berlin. 

  • Am găsit în sfârșit un poet! a spus Maiorescu atunci când a citit prima dată scrierile lui Eminescu.

Tot Titu Maiorescu l-a susținut și când s-a întors în țară, pe vremea când Eminescu nu își găsea locul. A fost mai întâi director al bibliotecii din Iași, profesor, inspector școlar, corector, redactor, jurnalist și cronicar. Deși viața nu era ușoară, iar poetul se simțea din ce în ce mai rău și mai singur, în această perioadă a scris cele mai valoroase și cunoscute poezii: Scrisoare I, Scrisoarea a II-a, Scrisoarea a III-a, Luceafărul, Pe lângă plopii fără soț. 

La Iași s-a mai întâmplat un lucru care a rămas în istoria literaturii noastre: Eminescu l-a întâlnit pe Ion Creangă, prietenul de care a fost de atunci nedespărțit. În acele vremuri Ion Creangă era învățător, iar Eminescu l-a încurajat să își citească scrierile la Junimea. Ba mai mult, cei doi au și locuit împreună o vreme, în bojdeuca lui Creangă. Se spune că oamenii îi vedeau adesea plimbându-se și vorbind câte în lună și în stele despre literatură, folclor, umor și tot felul de alte lucruri pe care nu le putem afla. După ce s-a mutat de la Creangă, cei doi au mai corespondat, iar într-una dintre scrisori Creangă îi spunea așa:

  • Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru.

Cu timpul, starea de sănătate a poetului s-a înrăutățit. Cu ajutorul prietenilor săi Ion Creangă și Titu Maiorescu, poetul a fost internat la Viena. În acest timp, Maiorescu a reușit să îi publice o parte din poezii într-un volum numit Poesii, chiar înainte de Crăciun, singur volum tipărit în timpul vieții lui. În acei ultimi ani grei, Eminescu a fost internat în mai multe spitale și ospicii, iar în anul 1889, la doar 39 de ani, poetul s-a stins din viață, fără ca cineva să știe exact motivul. În acea zi, Titu Maiorescu a notat în jurnalul său așa: „Astăzi a murit Eminescu, luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche…” Se pare că Eminescu a scris poezii până în ultimul moment al vieții sale. În buzunarul hainei în care s-a stins oamenii au găsit un carnețel cu ultimele sale poezii: Viață și Stele în cer. La puțin timp după moartea poetului, l-au urmat și Veronica Micle și Ion Creangă, oamenii care l-au iubit și l-au admirat atât de mult!

Pe lângă poezii, Eminescu a scris și povești, cele mai cunoscute fiind Făt-Frumos din Lacrimă, Sărmanul Dionis, Călin Nebunul, Geniu pustiu, Cezara. Deși la școală se studiază mai degrabă poezia lui Eminescu, faceți-vă timp în vacanța de vară și citiți și proza lui. Veți descoperi un scriitor profund, melancolic și fermecător!

„Luceafărul poeziei româneşti“ sau „poetul nepereche“, aşa cum a fost numit de-a lungul vremii, Mihai Eminescu este încă studiat și descoperit de români. Astăzi există centre de studii eminesciene, ba chiar şi profesia de eminescolog. Asta înseamnă să fii un roman de poveste!

 

Interpretare LSR – Lena Lazăr Dermengiu

 

O poveste bazată pe articole online și print, interviuri și documente din arhive publice. Dialogul conține exprimări formulate de echipa afostodată, adaptate pe înțelesul copiilor.