Câinele și cățelul

Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,
Care cred despre sine că prețuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:

Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
Este egalitate.

Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.

Cât pentru mine unul, fieștecine știe
C-o am de bucurie
Când toata lighioana, măcar și cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”

Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce latră foarte tare.

Cațelul Samurache, ce ședea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Și ca nu au mândrie, nici capricii deșarte,
S-apropie îndată
Să-și arate iubirea ce are pentru ei:

“Gîndirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei.”
– “Noi, frații tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, frații tăi, potaie!
O să-ți dăm o bătaie
Care s-o pomenești.
Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,
Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?”
– “Dar ziceați…”

– “Și ce-ți pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru caței.”
Aceasta între noi adesea o vedem,
Și numai cu cei mari egalitate vrem.

de Grigore Alexandrescu

→ Descarcă fișa de evaluare aici: Câinele și cățelul

Lectura – Alin State

Un proiect susținut de Fundația Orange prin programul Lumea prin Culoare și Sunet