Cântecul Iubirii

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… o fată frumoasă care iubea să cânte la nai. Și în China, țara de unde am aflat această poveste, copiii primesc, atunci când sunt mici, o tăviță cu tot felul de obiecte din care să își aleagă. Se spune ca ele prezic viitorul. Fetița de care vă povestim a ales o bijuterie verde, cu o piatră prețioasă strălucitoare, motiv pentru care tatăl ei i-a pus numele Liang Yu, adică jucăria de jad.

Tatăl fetei era un împărat tare bogat. Pentru că iubea muzica, el i-a construit copilei un castel frumos unde să poată cânta în voie și un turn înalt, de unde să poată asculta mai bine trilurile păsărilor.

– Draga mea, îi spuse într-o zi. E vremea să îți găsești un soț potrivit, alături de care să conduci mai departe împărăția.

– O, tată, ai răbdare, eu nu vreau mă mărit decât cu un băiat care știe să cânte la nai.

Degeaba a căutat tatăl un asemenea băiat prin imprejurimi, că nu a găsit.

Intr-o seară Liang Yu se rezemă de balustrada de bambus de la balcon, și începu să cânte la nai. Adierea vântului purta parcă sunetele spre stele. După doar câteva momente, fata auzi din depărtare o altă melodie. Suna atât de bine încât rămase multe ore ascultând muzica ce parea că vine dinspre munți. Cuprinsă de farmecul cântecului, ea adormi și visă un tânar cu fața luminoasă, purtând o pălărie cu pene de cocor, venind în zbor pe o pasăre phoenix care cânta amețitor la un flaut roșu.

– Cum se numește melodia? îl întrebă fata.

– Este cântecul muntelui Tai Hua.

– Vreau și eu să îl învăț!

– Cântecul acesta ne leagă de acum pe vecie, fată frumoasă. Acum trebuie să plec, dar mă voi întoarce la toamnă și te voi învăța, îi răspunse tânărul.

Imediat cum află de visul fetei sale, împăratul își chemă slujitorii și îi puse să îl caute pe acest băiat misterios. Zis și făcut.

– Cunoasteți vreun băiat care s-a mutat de curând aici? o întrebă un slujitor pe o bătranică ce locuia la poalele muntelui Tai Hua.

– Da, e un tânar singuratic într-o căsuță din apropiere, iar seara obișnuiește să cânte din flaut atât de frumos încât toată valea răsună, iar oamenii adorm zâmbind pe muzica lui.

– El e, hai să îl cunoastem!

– Ehei, bine ați venit, numele meu e Flaut, spuse băiatul când văzu atât de mulți oameni la ușa sa.

– Prințesa ți-a auzit cântecul și vrea să te cunoască.

– Nu știu ce să spun, nu sunt destul de priceput, eu știu doar câteva melodii! In plus, eu sunt obișnuit să trăiesc singur, în munți… nu la palat.

– Vino cu noi! Prințesa e la fel de îndrăgostită de muzică cum ești și tu! Poate veți cânta împreună.

Băiatul fu nevoit să coboare la palat. Împăratul îl aștepta cu nerăbdare.

– Am auzit că știi să cânți ca nimeni altul. Cunoști și naiul?

– Nu, eu cânt doar la flaut.

– Atunci nu ești ceea ce caut, spuse cu tristețe omul. Dar dacă tot ai venit până aici, cântă-ne ceva! Tehnica flautului este asemănătoare cu cea a naiului, nu?

Și băiatul începu să cânte la flautul său roșu atât de frumos, încât și cocorii de pe cer, alături de mii de păsări, dansau în zbor pe ritmul magic.

– Spune-mi, tinere, care este diferența dintre nai și flaut? Ambele sună atât de bine!

– Naiul seamănă cu fluierul, doar ca are forma aripilor păsării Phoenix, dacă îl privești dintr-un anumit unghi. Flautul are, la rândul lui, toate tonurile naiului într-o singură țeavă, iar acordurile sunt atât de plăcute auzului încât păsările cred că îl aud pe Phoenix, regele lor, și dansează pe cer.

– Eu am o fată care iubește muzica mai mult decât orice pe lume. Mi-ar plăcea să fii soțul ei, spuse împăratul cu mare bucurie în suflet. Și aș vrea să cântați împreună tot restul vieții!

Și de atunci, în fiecare seară, cântecul celor doi îndrăgostiți se aude peste mări și țări. Ba mai mult, băiatul a învățat să cânte și la nai și și-a dat seama cât de plăcut este să încerci lucruri noi, din dragoste…

Adaptare după traducerea povestii chineze Melodia păsării Fenix, editura Vox, Interpretare – Claudia Lungu