Cei doi prieteni

Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată un șoarece-de-apă cu mustăți țepoase și sure și o coadă lungă, lungă ca o sfoară, făcută parcă din gumă de mestecat. Da, așa cum ai auzit… un șoarece-de-apă, adică o rozătoare din aceea cu nas mai rotund decât al unui șobolan obișnuit și față dolofană. Într-o dimineață, imediat după ce a ieșit din ascunzătoarea lui de lângă apă, șoarecele de care vă spuneam a și început să certe bobocii de rață care abia învățau să înoate:

            – Eeei, dacă nu sunteți în stare să vă dați peste cap, așa ca la tumbe, nu o să ajungeți niciodată în lumea bună!

            Dar rățuștele nici nu îl băgau în seamă, erau prea mici ca să înțeleagă la ce se referea șoarecele.

            – Ce bine că nu am familie și sunt liniștit, continuă rozătoarea. Eu cred că prietenia e mult mai importantă decât dragostea, așa că nu vreau să mă însor niciodată și nici să am copii.

            – Și cum crezi tu că e un prieten bun? îl întrebă o mierlă care ascultase discuția dintr-o salcie vecină.

            – Simplu! Un prieten bun e… un prieten bun.

            – Si tu ce ai face, în schimb, pentru el, dacă ar fi bun cu tine? întrebă atunci o vrăbiuță, legănându-se pe o rămurică argintie.

            – Nu înțeleg la ce te referi.

            – Hai să-ți spun o poveste și vedem apoi dacă înțelegi, reveni mierla.

            A fost odată un băiat foarte de treabă, pe nume Hans. Trăia singur într-o casă mică și lucra toată ziua în grădina lui. Creștea acolo garoafe, micșunele și zorele parfumate. Mai creștea și trandafiri galbeni, violete, crini și busuioc. Tot timpul grădina lui Hans era plină de flori! Deși avea câțiva prieteni, cel mai bun dintre ei se lăuda că este morarul Hugo. Ei bine, acest morar avea bani mulți, mulți, dar nu trecea niciodată pe lângă casa grădinarului fără să se aplece peste gard și să smulgă ba un buchet de flori, ba un pumn de busuioc, ba multe cireșe și prune, când aceestea se coceau.

            – Prietenii adevărați împart și bune și rele, spunea morarul, în timp ce își umplea buzunarele.

            Ce-i drept, până și vecinii se cam mirau că Hugo nu îi dădea niciodată nimic lui Hans în schimbul florilor, deși avea sute de saci cu făină, șase vaci și o ditamai turma de oi. Dar Hans nu își bătea capul cu asemenea lucruri, el era sigur că prietenia e mai importantă decât un sac cu făină.

            Și așa, Hans al nostru muncea cât era ziua de lungă, de primăvara până la sfârșitul verii. Din nefericire, iernile erau foarte grele, pentru că nu avea ce fructe sau flori să vândă la piață, așa că abia reușea să pună câte ceva pe masă în fiecare zi. Uneori mânca doar pere uscate și nuci. Ca să nu mai zicem că era și singur, pentru că nici măcar Hugo, prietenul său cel mai bun, nu trecea pe la el.

            – Tată, nu îl invităm pe Hans la noi, într-o seară? întrebă fiul morarului într-una din zile.

            – N-are rost! Când oamenii sunt necăjiți, mai bine îi lași în pace. Lasă, ca îl vedem la primăvară, când ne dă și un coș mare cu brândușe, că așa fac prietenii adevărați. În plus, dacă vine aici și vede cina noastra gustoasă și vinul acesta bun, sigur o să poftească și pofta e păcătoasă, e ca o ispită pe capul omului. Așa că mai bine stă acolo și rămâne cu sufletul curat.

            – Ăsta-i sfârșitul poveștii? întrebă șoarecele-de-apă. Că tare mă potrivesc cu morarul! Si eu cred la fel – una e făina, alta e prietenia. De ce să le amesteci?

            – Nu, e abia începutul, răspunse mierla.

Imediat cum veni primăvara, morarul bătu la ușa lui Hans.

            – Vai, credeam că m-ați uitat!

            – Cum să te uităm? În prietenie nu se pune problema de uitare. Dar ce brândușe frumoase ai!

            – Da, tare frumușele, răspunse Hans. Tocmai mă pregătesc să le duc la piață, că am nevoie de bani pentru o roabă nouă. Stii… am vândut-o pe a mea iarna asta ca să am bani de mâncare…

            – Hans, nu se poate așa ceva! Îți dau eu roaba mea. Nu e nouă, scârțâie ici-colo, dar știi că sunt darnic.

            – Tiiii, ce bun ești, mulțumesc! Lasă că o repar eu cu o scândură! spuse grădinarul bucuros că a scăpat de o cheltuială în plus.

            – O scândură? Fix o scândură îmi trebuie și mie pentru acoperișul hambarului, că plouă în el și mucegăiește grâul. Ia uite cum o faptă bună atrage după sine o altă faptă bună. Deci… tu îmi dai scândura și eu o să îți dau roaba. Roaba e mai valoroasă decât scândura, dar în prietenie nu se ține cont de lucrurile astea.

            – Sigur că ți-o dau, spuse Hans în timp ce căuta bucata de lemn.

            – Si încă ceva! Pentru că ți-am dăruit roaba, vreau și câteva flori. Uite coșul ăla cu care am venit, te rog să îl umpli cu vârf.

            – Cu vârf? Păi… păi… eu cu ce mai merg la târg?

            – Bine, bine, dar… începu morarul să se plângă, eu ți-am dat roaba și cred că în prietenie nu trebuie să calculezi chiar așa, fiecare floricică. Deci umple coșul cu florile acelea argintii frumoase.

            – Prietene drag, țin la tine mai mult decât la niște flori… Uite, ia tot buchetul.

            A doua zi… cine credeți că era la poarta grădinarului? Hugo, da! Cu un sac mare de făină în spate.

            – Hei, prietene, strigă el la Hans. N-ai vrea să duci tu sacul ăsta de făină la târg, în locul meu? Având în vedere că îți dau roaba mea, cred că e corect să mă ajuți, nu poți să spui nu.

            – Vai, dar nu-mi văd capul de atâta treabă în grădină! Dar pentru tine… hai că îl duc.

            Și era o zi așa de călduroasă și sacul așa greu, dar grădinarul nu s-a lăsat.

            Nici nu a cântat bine cocoșul în următoarea dimineață, că morarul a și bătut la poarta prietenului său, ca să ia banii de pe sacul cu făină.

            – Măi, dar leneș ești! Ce faci în pat la ora asta? Hai, îmbracă-te și vino să mă ajuți cu acoperișul de la hambar.

            – Ahhh… eram așa de obosit încât am zis să stau mai mult în pat azi. Și am oricum mult de lucru în grădină… așa că nu aș veni azi la moară, dacă nu te superi.

            – Nu știu eu ce treburi ai tu, răspunse Hugo supărat. Dar eu îți dau roaba mea și nu cred că îți cer prea mult în schimb. Bine… dacă nu poți, o să îl repar eu singur.

            – Nu, nu, stai că vin.

            Și grădinarul nostru s-a îmbrăcat rapid și până seara târziu a rezolvat acoperișul morarului.

Degeaba încerca și el să mai lucreze în grădină câte o zi, că prietenul lui îi tot dădea de lucru. Ba să îi ducă oile la munte, ba să îl ajute la moară și tot așa până într-o noapte cumplită, cu furtună, când băiețelul morarului căzu de pe o scară și singurul om disponibil care să îl ajute pe Hugo cine credeți că era? Tot Hans!

            – Du-te repede și cheamă doctorul, e urgent! țipă morarul.

            Vai de el, săracul Hans! Numai el știe cum a ajuns la ușa doctorului prin ploaie și frig, în miez de noapte. La întoarcere, din cauza ploii care cădea cu găleata, s-a rătăcit și nici până azi nu știm ce s-a întâmplat cu săracul om. Cei mai mulți cred că s-a înecat.

            – Ce tragedie, vai de mine! striga morarul în zilele ce au urmat. E o pierderea grea, mai ales pentru mine, prietenul lui cel mai bun. Îi dădusem roaba mea și acum nici nu am ce să mai fac cu ea. Mai mult mă încurcă prin curte.

            – Și? întrebă șoarecele-de-apă după un timp lung în care nimeni nu spusese nimic.

            – Și gata, asta a fost povestea, răspunse mierla.

            – Păi și cu morarul ce s-a întamplat?

            – Nu mă interesează! Și văd că tu nu ai înțeles ideea poveștii. Se pare că te-am plictisit… spuse pasărea.

– Ăăă, păi dacă voiai să urmăresc învățătura, trebuia să îmi zici de la început, se răsti șoarecele-de-apă. Nici nu te-aș fi ascultat!

            Și uite așa s-a terminat povestea bietei mierle care nu a reușit să îl convingă pe șoarece că un prieten bun este acela care te ajută la nevoie și care îți oferă daruri cu bucurie, nu pentru a obține ceva în schimb. Tu ce părere ai? Ce înseamnă un prieten bun?

 

Adaptare după traducerea textului Prietenul credincios, Oscar Wilde, apărut la Editura Vox, Interpretare – Claudia Lungu