China

Nǐn hǎo! Bună, copii! De data aceasta nu vă spun cine sunt, vă las pe voi să descoperiți! Primul indiciu se află chiar în cuvântul pe care eu îl scriu așa:

Pare complicat, nu? Alfabetul meu este foarte diferit de cel pe care îl cunoașteți voi și are aproape 50.000 de simboluri! Nu este compus din litere, ci din imagini, simboluri și semne.

Sunt una dintre cele mai mari și vechi țări ale lumii, mă găsiți pe Globul Pământesc în Asia și am 14 vecini. Am cei mai mulți locuitori din lume și sunt foarte mândră de ei pentru că rezistă cu mult curaj deselor tsunami, cutremure și inundații.

Dar, cel mai și cel mai amuzant este că sunt țara în care se află toți urșii panda. Da, chiar toți! Nu vă așteptați la acest lucru, nu-i aşa? Dacă vedeți vreun panda la o grădina zoologică din Europa, să știți că acel ursuleț simpatic vine chiar din munții mei.

Încă nu ați ghicit cum mă numesc? Nu vă grăbiți, mai am indicii pentru voi. Am atât de multe lucruri interesante de spus despre mine!

Temple, ceai, dragoni și lampioane, toate fac parte din tradiția mea. Porțelanul, mătasea și hartia s-au inventat aici.

Caligrafia, scrisul acela artistic frumos face parte tot din arta chineză. Cea mai importanta religie este budismul, iar unul dintre cei mai înțelepți oameni din istorie este Confucius, care a trăit acum 3000 de ani. El credea că oamenii trebuie să traiască în armonie cu natura.

Dacă nici acum nu ați ghicit numele meu, vă mai dau un ultim indiciu: cea mai mare construcție de pe pământ se află pe teritoriul meu. Marele Zid Chinezesc are aproape 9.000 de km și a fost construit pentru a mă proteja de invadatori.

După cum vedeți, îmi place să vorbesc mult despre mine, sunt Republica Populară Chineză și vă invit să mă luați de braț și să pornim la drum mai departe!

Cine nu iubește înghetața? Ei bine, se pare că înghețata a fost inventată în China și a fost inițial preparată dintr-un amestec de lapte, orez și zăpadă. Un împărat chinez din secolul VII, avea 100 de oameni care-i făceau înghețată zilnic!

În China îți poți cumpăra înghețată cu yuani, moneda națională. Steagul meu este roșu și are într-un colț o stea mare, înconjurată de patru steluțe mai mici, galbene. În capitala mea, Beijing, trăiesc peste 17 milioane de locuitori care merg cu bicicleta, metroul sau tramvaiul suspendat.

Marele Zid Cinezesc este cea mai lungă construcție realizată vreodată de om, iar unii spun în glumă că zidul se vede de pe Lună! Nu, nu se vede! Cea mai înaltă porțiune de zid are aproximativ 8 metri, iar cea mai lată 9 metri. Deși prima parte a zidului a fost ridicată acum mai bine de 2200 de ani, trebuie să știți că fiecare dinastie a Chinei a mai construit, în timp, câte o secțiune ba din piatră, ba din lemn, ba chiar și din pământ.

Orașul Interzis este palatul imperial din Beijing și are 9000 camere. În el au locuit împărații chinezi și familiile lor timp de sute de ani. De ce se spune că e interzis? Pentru că oamenii de rând nu aveau voie să intre aici. Ca multe alte locuri speciale din China și acesta este declarat patrimoniu Mondial de către UNESCO.

Armata de teracotă este și ea un simbol al Chinei. Această colecție de sculpturi ilustrează armatele primului împărat al Chinei – Qin Shi Huang. Luptătorii, caii și carele lor au fost înmormântate odată cu împăratul pentru a-l apăra și după moarte. Se spune că aceste sculpturi au fost începute când împăratul avea doar 13 ani și au fost finalizate în 40 de ani. Cei 8000 de soldați sunt unici, fiecare având trăsături diferite.

Templul Lama este locul în care puteți admira pavilioanele cu miros de santal și iasomie, finisate cu aur, jad și lemn nobil. Dar cea mai impresionantă este statuia lui Buddha. Are 17 metri înălțime, plus 6 metri sub pământ și a fost sculptată dintr-un singur bloc din lemn de santal.

Cele mai importante râuri din China sunt Fluviul Galben și Fluviul Albastru sau Yangtze. Acesta din urmă este cel mai lung râu din Asia și al treilea din lume.

Drumul Mătăsii este cea mai veche rută comercială care făcea legătura între Asia și Europa pe vremuri. Dincolo de mătase, numeroase alte bunuri erau transportate pe aici: pietre prețioase, porțelanuri, stofe, ambră, fildeș, lac, mirodenii, sticlă, coral, metale prețioase și arme, etc.

FUN FACTS

Chinezii consideră că unghiile lungi sunt un simbol al bunăstării. De aceea, în China nu vei vedea numai femei cu unghii lungi, ci și bărbați care își arată bogăția în acest fel.

Chinezii folosesc peste 45 miliarde de bețișoare pe an. Inițial aceste instrumente de mâncat erau realizate din oase de animale, dar acum ele se fac din bambus, metal, ceramică, lemn. Mâncarea chinezească este apreciată în întreaga lume. Ingredientele de bază sunt orezul, noodles (tăieței), peștele. Dacă ajungi în China trebuie să încerci puiul cu sos dulce-acrișor, furnici în copac, pachețele de primăvară și toate felurile de preparate cu orez. Mmmmmm…

Tradițional, Anul Nou chinezesc se sărbătorește timp de… două săptămâni! Fiecare an chinezesc își primește numele în funcție de zodiacul chinezesc, reprezentat de unul dintre cele 12 animale simbolice: șobolanul, taurul, tigrul, iepurele, dragonul, șarpele, calul, capra, maimuța, cocoșul, câinele și porcul. Este cea mai importanta sarbatoare chineză.

Pentru chinezi culorile și numerele sunt foarte importante. 6 și 8 sunt cifre norocoase, iar roșul aduce noroc. Știați că rochiile de mireasă sunt roșii și nu albe?

ȘTIAȚI CĂ ? 

In China antică soldații purtau armuri din hârtie? Chinezii au fost războinici destoinici și au inventat praful de pușcă și zmeul cu scopul de a-i înspăimânta pe dușmani în luptă? Voi v-ați mai speria astăzi de un zmeu?

Împărații chinezi considerau că se trag din dragoni?

Urșii panda sunt foarte buni înotători?

Cel mai bătrân copac, un ginkgo biloba, se găsește în China?

Banii de hârtie, bancnotele pe care le folosim și astăzi au apărut în China?

POVEȘTI

Nu-i așa că v-a fascinat această țară? Și încă nu v-am spus tot! Chinezii au fost primii care au creat teatrul de umbre, prima formă de animație. Tocmai de aceea vrem să vă impresionăm cu o poveste ilustrată cu teatru de umbre și muzică live: Penelul fermecat (audio / LMG / video). A doua poveste este Tânărul împărat și fata înțeleaptă (audio/ LMG). Fiți atenți la detalii, cine știe când vă vor folosi la Quiz?!

ART&CRAFT

Arta este un punct forte al chinezilor. Ei au fost printre primii care au folosit bronzul, hârtia, lemnul, mătasea în scopuri artistice. Iată o idee de craft pe care o poți realiza ușor și o poți personaliza: toba. Ai nevoie de un băț de înghetată, un carton mai gros, sfoară și două mărgeluțe sau bile, foarfece. Decupează cartonul în formă de cerc și lipește-l pe bățul de înghețată. Lipește apoi sfoara tăiată în două pe laturile opuse ale cartonului și pune la fiecare capăt câte o mărgeluță. Nu uita să faci nod, ca să nu pierzi mărgeluța. Decorează toba cu simboluri care îți plac sau cu simboluri chinezești precum flori de cireș sau cu dragoni. Spor la cântat!

POVEȘTI

Nu-i așa că v-a fascinat această țară? Și încă nu v-am spus tot! Chinezii au fost primii care au creat teatrul de umbre, prima formă de animație. Tocmai de aceea vrem să vă impresionăm cu o poveste ilustrată cu teatru de umbre și muzică live: Penelul fermecat (audio / video). A doua poveste este Tânărul împărat și fata înțeleaptă (audio).

START QUIZ!

China
Episodul 8