Cocoșul de pe acoperiș

Ai văzut vreodată roza vânturilor pe acoperișul unei case? Dar cocoșul care stă într-un picior și ne anunță cum bate vântul? Ei bine, exact despre el vei afla în povestea de azi!

Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată, cu mult timp în urmă, la o fermă mexicană, o găină. Cât era ziua de lungă ea își îngrijea și clocea cele 13 ouă. Unul câte unul, puii au început să spargă coaja și să vadă lumina zilei – piu, piu, piu. Unu, doi, trei, patru… 12. Dar, vai, ultimul ou nu voia să se crape, iar găina nu știa ce să facă. Să alerge după ceilalți pui? Să îl aștepte pe ultimul să iasă din ou? În cele din urmă se auzi încet un sunet: trooosc. Era cel de-al 13-lea pui, dar, ce să vezi? Nu era deloc un pui obișnuit. Nu avea decât o aripă, un singur picior, un singur ochi și doar jumătate de pene. Da, cum îți zic!

Toate animalele de la fermă vorbeau acum de acest pui special! Rațele le-au spus curcilor. Porumbeii le-au spus curcanilor și rândunicilor, iar acestea au zburat pe câmpuri, răspândind veștile vacilor care pășteau alături de viței, tauri și cai. Curând, găina a fost înconjurată de animalele care doreau să vadă puiul cel ciudat.

– Are doar o aripă!

– Pare să fie… doar o… jumătate de pui!

Și de atunci, toți i-au spus… Jumătate-de-Pui!

Văzând toată atenția și interesul care i se acordă, Jumatate de Pui a devenit un pic cam încrezut și cu nasul pe sus.

Într-o zi el auzi rândunicile ciripind așa:

– Nici măcar la curtea regelui din Mexico City nu s-a văzut ceva atât de special!

Atunci Jumătate-de-Pui hotărî că este timpul să părăsească ferma și să pornească spre palat pentru a se întâlni cu regele.

La revedere, prieteni

Adios, Adios

Plec în Mexico City, frați galbeni

Vreau să fiu faimos.

Și țop, țop porni la drum, sărind pe singurul său picior. Nu trecu mult și zări un pârâu ale cărui ape erau blocate de ramurile grele ale unui copac.

– Bună dimineața, Jumătate-de-Pui. Poți, te rog, să muți ramurile care îmi blochează drumul? întrebă apa. Jumătate-de-Pui mută imediat ramurile deoparte și, în semn de răsplată, apa îl invită să înoate în valurile ei curate.

– Nu am timp de pierdut, prietenă dragă. Merg în Mexico City să fiu faimos.

Și țop, țop porni mai departe, sărind pe singurul său picior. Puțin mai târziu, Jumătate-de-Pui găsi un foc mic, mic care ardea cu greu printre niște stânci.

– Bună dimineața, Jumătate-de-Pui! Te rog, fă-mi un pic de vânt cu aripa ta, căci altfel o să mă sting. Jumătate-de-Pui ațâță imediat focul cu aripa lui și acesta se aprinse din nou.

– Mulțumesc, prietene, vino acum să te încălzești lângă flacăra mea.

– Nu am timp de pierdut, merg în Mexico City să fiu faimos.

Și țop, țop porni din nou la drum.

– Vjjjjjj, vjjjjj, auzi apoi puiul. Era vântul, încurcat în niște tufișuri.

– Bună, Jumătate-de-Pui. Te rog, poti să mă descurci, să pot merge mai departe pe drumul meu? întrebă vântul.

– Sigur că da! spuse puiul și desfăcu ramurile tufișului.

– Rămâi să te joci mine, dragă prieten! spuse vântul.

– Nu am timp de pierdut, merg în Mexico City să fiu faimos. Rămâi cu bine!

În cele din urmă, puiul ajunse la destinație și traversă Piata cea Mare printre tarabe încărcate cu pește, legume, fructe, brânză și miere gustoasă. Mexico City e chiar capitala Mexicului, cel mai mare oraș și locul în care stătea regele în acele timpuri.

– Bună ziua! le spuse Jumătate-de-Pui soldaților în uniforme care stăteau în fața palatului. Am venit să-l văd pe rege.

Unul dintre soldați începu să râdă, iar celălalt spuse:

– Cred că ar fi mai bine să intri prin bucătărie. Ha, ha!

Dar Jumătate de Pui nu a băgat în seamă aceste răutăți și a mers hop, hop spre ușa bucătăriei.

– Ce noroc! Fix ce-mi trebuia să fac o supă delicioasă! spuse bucătarul când îl văzu.

Și l-a aruncat pe bietul pui într-o oală de pe foc.

  – O, focule, ajută-mă! Te rog, nu mă arde! spuse Jumătate-de-Pui atunci.

Iar focul îi răspunse:

– Și tu m-ai ajutat, acum e rândul meu să te ajut. Roagă apa să mă stingă și eu mă voi supune.

– Oh, apă, ajută-mă! Te rog, stinge focul.

– M-ai ajutat când am avut nevoie de ajutor. Acum este rândul meu, spuse apa.

Bucătarul văzu dintr-o dată că apa se varsă, iar focul se stinge! Se enervă, îl ridică pe Jumătate de Pui din oală și îl aruncă direct pe fereastră. Zbrrrrr!

– O, vânt, ajută-mă, te rog, nu vreau să mă prăbușesc! strigă atunci Jumătate-de-Pui.

Și vântul spuse:

– M-ai ajutat când am avut nevoie de ajutor, așa că te voi ridică prin forța mea. Fuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, suflă vântul, până când micuțul Jumătate-de-Pui, devenit acum un cocoș în toate regula, ateriză pe unul dintre turnurile palatului.

– De acolo poți vedea tot ce vrei, Jumătate de pui! îi spuse vântul.

Vezi tu, drag copil, această aventură cu multe peripeții și învățăminte a transformat un biet pui într-un cocoș de toată încrederea. Și, din acea zi, cocoșii stau într-un picior în vârful caselor, văzând tot ce se întâmplă jos, pe pământ și arătând în ce direcție bate prietenul lor, vântul.

Lectura – Laura Hora, Adaptare după o legendă mexicană