Croitorașul cel viteaz

 – Magiun! Magiun delicios de vânzare! Hai la magiun!

Ei bine, ca toate poveștile, și povestea noastră începe cu… a fost odată un croitoraș care, în timp ce cosea o vestuță frumoasă, a auzit vocea unei vânzătoare de magiun.

Apropo, știi ce e magiunul? E un fel de dulceață, ca o pastă dulce, pe care o poți pune în clătite. Acum că ai aflat, hai să ne întoarcem la poveste.

 – Mmmmm, magiun delicios, s-a gândit croitorașul. Tanti, hai până la mine în atelier să văd ce magiun de prune ai de vânzare.

Și uite-așa femeia urcă 3 etaje, cu toate coșurile grele pline cu magiun, până sus în atelierul de croitorie, cu gândul că o să vândă câteva kilograme bune de marfă.

 – Dă-mi să gust din toate! îi spuse băiatul în timp ce cântărea în mână fiecare borcan.

 – Da, nu-i rău, spuse într-un final. Vreau să cumpăr, dar puțin. Sau hai, dă-mi jumătate de kilogram, să îmi fac pofta.

Apoi scoase câteva felii de pâine din dulap și unse una cu magiun.

 – Nu mănânc până nu termin de cusut vesta, se gândi băiatul și își puse felia cu magiun în față ochilor, lângă ațe și ace de cusut.

Dar mirosul era așa dulce, încât croitorașul abia reușea să se concentreze la ce avea de făcut. Și ce să vezi? În jurul feliei se adunară o mulțime de muște care pofteau la dulcele gustos.

 – Fugiți de aici, muștelor, că nu v-am invitat la masă! Hai, zburați, spunea croitorașul din ce în ce mai supărat. Văzând că nu merge cu vorba bună, că de… muștele nu vorbesc limba oamenilor și nu înțeleg ce le spunem noi, croitorașul luă o băsmăluță și începu să lovească în dreapta și stânga, nimerind 7 zburătoare.

 – Măi, dar ce grozav și curajos sunt! își zise el. Merit toată admirația!

Și croitorașul nostru se apucă să își coasă un brâu, ca o curea, pe care scrise din cusături ȘAPTE DINTR-O LOVITURĂ.

Cu cât se gândea mai mult, cu atât era mai mândru de el. Auzi și tu…. 7 dintr-o lovitură!

Și porni cu grabă spre lumea mare, ca să își încerce norocul, vorba aceea. Luă cu el două felii de pâine, un rotocol de brânză și o vrăbiuță ca să îi țină de urât. Și cum mergea el așa, ajunse pe vârful unui munte unde zări un Uriaș care privea liniștit în zare.

 – Bună ziua, prietene, spuse croitorașul fără frică. Mă întrebam… oare nu te plictisești să stai aici pe munte și să nu faci nimic? Ești prea mare și voinic pentru așa ceva! Hai cu mine să descoperim lumea!

– Să vin cu un coate-goale ca tine? Nu, mulțumesc.

– Ce-ai spus? Coate-goale? Păi tu nu știi cine sunt eu! spuse croitorașul și își deschise haine pentru a-i arăta uriașului brâul lui.

Degeaba citi uriașul mesajul cu 7 dintr-o lovitură, că nu îl crezu pe băiat și decise să îl pună la încercare.

 – Ia spune, croitorașule, dacă poți să strângi o piatră ca aceasta în mână până când picură apă din ea. Uite, așa cum fac eu acum!

 – Aaaa, e foarte simplu pentru mine, spuse băiatul, în timp ce scoase din buzunar bucata de brânză pe care și-o luase de acasă pentru drum, și o strânse așa tare încât din ea începu să curgă mult, mult zer. Acum ce mai ai de zis? Mă crezi?

Uriașului nu îi venea să creadă că o piticanie de om poate face așa ceva, așa că îl mai puse la o încercare:

 – Aruncă și tu ca mine o piatră atât de sus încât să ajungă până la nori, spuse Uriașul în timp ce arunca un pietroi suuuuus, sus, sus.

 – Da, n-am ce zice, răspunse croitorașul. Dar degeaba arunci o piatră dacă se întoarce înapoi. Eu o să arunc un pietroi atât de sus încât nu o să se mai întoarcă pe pământ.

Acestea fiind zise, băiatul scoase din buzunar vrăbiuța și îi dădu drumul spre nori zbrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr.

 – Ce să zic? Văd că te pricepi, spuse Uriașul. Dar vreau să te mai pun la un test. Mă ajuți să ducem în spate un ditamai copacul sau o să plângi ca un bebeluș?

 – Da sigur că reușesc! Ia tu în spate tulpina, că e mai ușoară, și lasă-mă pe mine să iau coroana, că e mai grea, are și crengi, și frunze….

Zis și făcut. Uriașul își puse pomul pe umăr, iar băiatul se prinse de o crenguță în așa fel încât Uriașul să nu îl vadă din cauza frunzelor dese.

Vai și ce îl mai treceau apele pe Uriaș, ca tare greu era copacul, iar croitorașul cânta și fluiera liniștit și relaxat!

 – Nu mai am cuvinte, spuse la un moment dat Uriașul. Recunosc… Ești… destul de curajos și puternic! Hai cu mine în peștera uriașilor ca să te prezint tuturor verilor și fraților mei. Poți să dormi cu noi, dacă vrei.

Și uite așa croitorașul nostru ajunse într-o peșteră mare, maaaare unde o mulțime de uriași se îndopau cu mâncare în jurul focului.

 – Poți să dormi aici, îi spuse Uriașul. Cred că ești foarte obosit.

Dar paturile uriașilor erau atât de mari încât băiatul se mulțumi să se ghemuiască într-un colțișor și să doarmă liniștit. Pe la miezul nopții, Uriașul păși tip-til și lovi cu toată puterea patul în care dormea croitorașul.

 – Gata, își spuse, de acum am terminat cu piticania!

Dar degeaba se bucură, că a doua zi croitorașul se trezi binedispus și gata de noi aventuri. Nici nu știa ce gând rău îi pusese Uriașul cu o seară în urmă!

Tare se mai înspăimântară toți uriașii când îl zăriră pe croitoraș viu și nevătămat, așa că o luară toți la fugă de frică să nu se supere băiatul pe ei și să îi facă pilaf, vorba aceea.

Are rost să vă spun ce bucurie a fost pe oamenii din acele ținuturi când au aflat că uriașii au plecat și nu le mai mănâncă animalele??

 – Tinere, ești așa de curajos încât împăratul vrea să te cunoască! Spuse un soldat care fusese trimis să îl aducă pe croitoraș la palat. Toată țara vorbește despre tine și curajul tău!

Zis și făcut. Croitorașul ajunse în fața împăratului și iată ce află: oastea avea nevoie de oameni curajoși ca el, mai ales că era capabil să lovească 7 inamici dintr-o lovitură. În plus, împăratul îi promise că îi dă jumătate din împărăție și pe fata lui drept soție dacă reușește să îl scape de un inorog care trăia de mult timp în pădurea de lângă palat și făcea o mulțime de stricăciuni.

 – Aaaaa, e ușor pentru mine, împărate. Lasă inorogul în seama mea! Spuse croitorașul și luă cu el o secure și o sfoară.

Cum îl zări pe băiat, inorogul nărăvaș se repezi asupra lui, gata-gata să îl împungă cu cornul. Dar omul fu mai isteț și se ascunse după un copac fix când animalul era gata să îl împungă. Și ce credeți că s-a întâmplat? Daaaaaa, inorogul s-a înfipt direct în truchiul copacului!

 – Eiiii, te-am păcălit, mititelule, spuse croitorașul, în timp ce îl lega cu sfoara. La împărat cu tine!

Greu i-a fost împăratului să își țină cuvântul și să îi dea fata și averea, chiar dacă în sinea lui se bucura că a scăpat de inorog, dar nu prea avea ce să facă… Mai-mai că ar fi vrut să îl mai pună și la alte încercări, dar asta e când își dai cuvântul. Trebuie să te ții de promisiune!

Și uite așa se termină povestea noastră… povestea croitorașului care a ajuns un rege bogat datorită istețimii lui și, de ce nu, datorită curajului de a porni în aventura vieții lui.

Rescriere după Frații Grimm, Lectura – Laura Hora