Fram, ursul polar

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o reprezentație uimitoare a circului Struțki. Miss Ellian, îmblânzitoarea de trigri, zâmbea către copiii și părinții din public, organizând intrarea în arenă a tigrilor de Bengal cu ochi mari, galbeni și cozi lungi, foarte grele.

  • Sssst, liniște!

Tigri așteaptă în cerc indicațiile și, dintr-o dată, la un pocnet din bici, animalele fac salturi în aer și se lungesc la picioarele fetei care îi mângâie și îi alintă.

Miss Ellian prezintă pentru ultima oară cei doisprezece tigri de Bengal și pe Fram, ursul polar. Următoarea zi, circul va pleca în alte orașe pentru a impresiona mii de copii din întreaga lume. Niciuna dintre seri nu fusese mai frumoasă decât aceea, de final. Cai și elefanți, maimuțe, pantere, acrobați și clovni, toți își făcuseră numărul în aplauzele copiilor din public. Dar… dintre toți… lipsea… Fram, ursul polar.

  • Vai, dar unde e? Nu a întârziat niciodată! s-a auzit o voce din culise.

Toți îl îndrăgeau pe Fram. El nu avea nevoie de îmblânzitor, intra singur în arenă, în două labe, ca un om, saluta copiii din sală, făcea tumbe și acrobații pe labele dinainte ca nimeni altul. Aplauzele erau răsplata lui, iar Fram iubea apluzele și, cel mai important, iubea copiii.

  • Fram? Unde e Fram? De ce lipsește acum? întrebă Petruș, un băiețel din sală.
  • Vrem Fram! Vrem Fram! Se auzeau glasurile celor mai mici.

Dintr-o dată, Fram înaintă încet până în mijlocul scenei, alb ca zăpada și foarte trist, uitându-se în gol. Apoi făcu un semn ca și cum și-ar lua la revedere și intră în culise încet, încet.

  • Bunicule, Fram e bolnav! Se auzi vocea unei fetițe din sală.
  • Nu e bolnav, Lilico, spuse bunicul… Cred că Fram a ajuns în acel moment în care ajung toți urșii albi. Nimeni nu știe ce se întâmplă. Poate că uită, poate îi apucă dorul de ghețarii din țara lor… Fram nu mai poate ieși în arenă de acum, micuța mea.

Ei bine, și chiar așa a fost. Din acea seară, directorul circului a șters cu o linie groasă numele lui Fram din programul de spectacole.

În spatele cuștilor, Fram încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat cu el. Nici el nu știa… parcă uitase tot ce învățase la circ. Iar când închidea ochii și încerca să adoarmă, visa mereu același lucru: cum fusese prins de eschimoși și vândut pentru circ. Era atât de mic încât abia își mai amintea de țara lui cu zăpadă și gheață multă. În timp, se împrietenise cu oamenii, dar iată că acum amintirile din copilărie începeau să fie din ce în ce mai vii în mintea lui. Dintr-o dată își aminti de mama lui, ursoaica cea mare care îi aducea mereu mâncare și îl apăra de toate animalele înfometate. Călătoreau împreună pe sloiuri de gheață și ea vâna pești, morse sau foci.

Totul fusese atât de frumos până când, ajunși pe o insulă necunoscută, zăriră un om.

  • Pooooc! Omul a ridică în mână un obiect cu o țeavă subțire și neagră. O carabină, armă care poate ucide.

Ursoaică se prăbuși la pământ, iar puiul mic și alb fu prins de vânător și apoi vândut unor pescari de balene în schimbul unor legături de tutun.

  • Numele tău va fi Fram! îi spuse soția unuia dintre pescari. Fram înseamnă ÎNAINTE în limba mea, iar tu vei merge tot înainte, puiule.

Și așa a fost. Cu numele acesta a fost apoi vândut Fram către circul Struțki și așa au început să îl cunoască copiii din întreaga lume. Iar acum, Fram își amintea de toată copilăria lui și plângea în somn, departe, în cușca lui de la circ.

  • Ce să mă fac cu aces urs alb? l-a întrebat într-o zi directorul circului pe unul dintre cei mai cunoscuți vânători din toate timpurile.
  • Fram suferă de dor, a răspuns atunci vânătorul bătrân. Îi e dor de locurile în care s-a născut. Dacă îl iubești, trimite-l înapoi acasă cu primul vapor.
  • Of… e un drum foarte scump… dar am să o fac, de dragul lui Fram.

Și s-a ținut de cuvânt.

  • Drum bun, Fram! Drum bun, îi spuseră toate animalele cu care făcuse atât de multe spectacole de-a lungul timpului. Fii fericit, Fram!

După multe zile și nopți petrecute pe vapor, ursul zări primele sloiuri de gheață.

  • Pentru tine începe o nouă viață, îi șopti o femeie care se afla și ea pe vapor. Nu va fi ușor, că nu mai ești obișnuit aici. Cum te vei descurca singur pe o insula pustie?
  • Nu vă faceți griji, doamnă, îi răspunse unul dintre marinari. Se va descurca! Aici e viața lui, aici e libertatea. Noi, oamenii, l-am ținut captiv, l-am dus la circ… dar aici e lumea lui! O să își facă prieteni și o să învețe să vâneze.

Și așa părea. Fram era atât de fericit, încât nu își mai găsea locul, apoi mormăia și se ridica în două labe. Grea a fost prima noapte printre nămeți, în viscol, iar Fram se simțea atât de singur și înfometat. Dar cum să vâneze o focă? Era imposibil, oricât de foame îi era, să ucidă o focă asemănătoare prietenelor lui de la circ!

Într-o zi, Fram zări un urs sălbatic, la fel ca și el, și încercă să îl impresioneze cu numărul lui de acrobații de la circ. Dar celălalt urs nu înțelegea ce se întâmplă, nu mai văzuse un frate care să facă așa ceva, așa că fugi cât putu de repede de ciudatul care se rostogolea și sărea de colo-colo în fața lui. Încet-încet, Fram începu să se descurce singur. Deja știa să își construiască adăposturi rezistente, cum văzuse că fac zidarii care construiau cuștile de la circ. Singura problemă rămânea mâncarea, pentru că nu reușea să vâneze nicio ființă vie, era prea milos. Noroc că ursul sălbatic mai lăsa în urma lui câte o bucată de vânat de care se bucura apoi și Fram.

Undeva departe, din orașul lor, Petruș și Lilico nu îl uitaseră pe Fram. Citiseră toate cărțile despre urși polari pe care le găsise în librării și în biblioteca bunicului.

  • Oare pe unde o fi Fram acum? Și ce o face? Se întreba Petruș adesea.

În timpul acesta, Fram străbătea ținuturile, trist și singur. Dar, dintr-o dată, zări o umbră mișcătoare. Era un pui de urs jucăuș care se cățărase pe un vârf înghețat și nu mai știa să coboare.

  • Haide, micuțule, HOPA jos, curaj! Îi spuse Fram, și îl ajută să coboare. Ești foarte simpatic!
  • Și tu pari un unchi amuzant, răspunse puiul.
  • Trebuie să îți găsesc un nume, așa obișnuiam noi la circ. Ce zici să te cheme Zgăibărici?  Hei, dar stai… cum de te-ai lovit așa de tare la cap? Offf, de-aș avea niște tinctură de iod, cum ne dădea doctorul de la circ…
  • A fost rău… începu Zgăibărici să povestească printre lacrimi… Apoi îi arătă în depărtare un trup mare, al mamei lui, ursoaica… căzută la pământ. Se luptase cu un alt urs și fusese doborâtă.
  • Nu mai plânge, Zgăibărici. Fii bărbat! Nu te mișca pentru că îl văd acolo pe ursul ucigaș.

Și Fram înaintă spre urs fără frică, așa cum înainta spre copiii care îl aplaudau la circ. Apoi îl lovi pe ucigaș cu laba de jos în sus, în bărbie, îi sari apoi în spate, luptându-se cu toată puterea.

  • De ce nu îl ucizi, cum a făcut el cu mama? Spuse Zgăibărici din spatele unui bulgăre mare de zăpadă.
  • Haide, băiatule, să mergem… spuse atunci Fram, fără să răspundă la întrebare.

Dar puiul nu avea să uite nedreptatea pe care i-o făcuse ursul ucigaș și avea să facă el singur dreptate după un timp. Și uite așa a început prietenia celor doi. Dar viața adevărată nu era așa, ci mult mai grea, iar Fram știa asta. Într-o zi, îi spuse lui Zgăibărici:

  • Fă-ți viața ta, nu mă lua exemplu. Nu fi bufon ca mine, tu trebuie să înveți să te descurci singur.

Apoi sări pe un sloi plutitor și se lăsă dus de apă, fără să mai privească la puiul care rămânea în spate, pe țărm. Legea polului e mai importantă, se gândea cu tristețe Fram. E simplă, sălbatică și aspră, Zgăibărici trebuie să se descurce singur de acum.

Eiii, dragilor, dar aventurile lui Fram nu se opresc aici, povestea e mult mai lungă, dar vă lăsăm să citiți voi mai departe. Vrem doar să ne întoarcem puțin în ținuturile înghețate, ca să vă spunem ce s-a întâmplat cu Fram. Ei bine, a întâlnit în drumurile lui doi vânători de urși albi. Unul dintre ei l-a recunoscut, îl știa de la circ.

  • Ce zici să îl luăm cu noi acasă, a întrebat unul dintre ei.
  • Nu putem, e făcut pentru viața de aici, de aceea s-a întors!

Dar înainte de a termina de vorbit, Fram alergase deja spre barca mare a vânătorilor.

  • Așadar… iubite Fram, te întorci în lumea noastră? Spuse unul dintre bărbați.

Ca și cum Fram ar fi înțeles întrebarea, a întors privirea spre ghețari, apoi s-a răsucit în barcă și a privit tot înainte, spre lumea oamenilor de dincolo de frig și ape.

10Adaptare după cartea cu același nume de Cezar Petrescu

Interpretare – Claudia Lungu

Un proiect susținut de Fundația Orange prin programul Lumea prin Culoare și Sunet