Gâsca de aur

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată o familie cu trei băieți. Într-o zi, fiul cel mare se hotărî să meargă în pădure la tăiat de lemne, ca să își ajute părinții cu treburile gospodăriei.

  • Ia cozonacul aceasta rumenit și o sticlă de vin! îi spuse mama în timp ce îi întindea sacoșa cu bunătăți. Sigur o să ți se facă foame pe drum!

Zis și făcut. Băiatul porni la drum și imediat cum ajunse în pădure se întâlni cu un omuleț bătrân care îi zise:

  • Măi băiete, dă-mi și mie o bucățică din cozonacul tău și o gură de vin… sunt obosit și înfometat.
  • Nu pot! …Păi dacă îți dau ție, eu ce o să mai mănânc și ce o să mai beau? Vezi de drumul tău și lasă-mă în pace.

Dar se pare că omulețul era un fel de vrăjitor, pentru că tare rău îi merse băiatului în ziua aceea la tăiat de lemne. Ba îi cădea toporul din mână, ba îl loveau crengile, ba se împiedica și tot așa.

La fel i s-a întâmplat și băiatului mijlociu, a doua zi. Nici el nu a vrut să îi dea omulețului cozonac sau vin și s-a întors acasă cu un picior lovit, fără lemne de foc.

  • Tată, lasă-mă și pe mine să merg la tăiat de lemne! spuse cel mai mic băiat a treia zi.
  • Vezi de treaba ta! Nu ai văzut ce au pățit frații tăi? spuse tatăl neîncrezător.
  • Stai acasă, nu am ce să îți dau de mâncare și de băut pe drum, spuse și mama. Am doar o bere cam acrită și o pâine amărâtă.

Dar degeaba se rugară părinții să rămână acasă. Băiatul își luă toporul și porni spre pădure.

  • Măi băiete, dă-mi și mie o bucățică din cozonacul tău și o gură de vin. Sunt obosit și înfometat, spuse omulețul imediat cum îl zări pe mezin.
  • Omule drag, nu am nici cozonac, nici vin. Am doar o bere acrită și o pâine, dar, dacă vrei, stai aici lângă mine pe o piatră și hai să mâncăm împreună.
  • Ce inimă bună ai, fiule! îi spuse omulețul zâmbind. Pentru că ai fost gata să împarți cu mine din puținul tău, vreau să te răsplătesc. Uite, vezi copacul cel bătrân de acolo? Doboară-l cu toporul și la rădăcina lui vei găsi ceva neașteptat.

Și ce să vezi? La rădăcina copacului băiatul descoperi o gâscă mare cu pene strălucitoare de aur. Fericit, el luă gâsca la subraț și porni spre hanul de la marginea pădurii, unde voia să înnopteze.

Imediat cum zăriră înaripata, cele trei fete ale hangiului puseră ochii pe frumoasele pene cu gândul să își aleagă și ele câte una de aur.

Fata cea mare privea gâsca și se gândea în sinea ei:

  • Lasă că pleacă el de lângă pasăre când i se face somn și haț o să fur o pană.

Și chiar așa făcu, numai că degetele îi rămaseră lipite de aripa aurie.

După puțin timp apăru și fata mijlocie tot cu gândul de a fura o pană, dar abia atinse pasărea că… se lipi, la fel ca sora ei, de penele aurii.

  • Nu te apropia, nu te apropia! strigară amândouă spre fata cea mică. Ca și surorile ei, venise să ia o pană aurie.
  • Eeee, dar ce, eu sunt mai fraieră? se gândi fata cea mică. Vreau și eu o pană!

Și uite-așa au rămas toate cele trei fete prinse de gâscă nu o oră, nu două ore, ci toată noaptea.

A doua zi de dimineață băiatul își luă gâsca și porni cu ea la drum, fără să îi pese că fetele erau legate de zburătoarea cu pene de aur. Ba la dreapta, ba la stânga, ba repede, ba încet, fetele mergeau după el fără să poată să facă nimic. Și cum înaintau ei se întâlniră cu un preot care se gândi să le ajute pe fete, dar ce să vezi? Se lipi și el de gâscă. Apoi se lipi și dascălul care se minună grozav când îl văzu pe popă alergând cât îl țineau picioarele după fete.

  • Ei, părinte, unde te grăbești? Ai uitat că azi avem un botez?

Și uite așa, nici mai mult, nici mai puțin de 5 oameni mergeau în urma băiatului cu gâsca de aur.

Și parcă nu ar fi fost de ajuns, au mai apărut încă doi muncitori ce se întorceau de la câmp care își lipiră și ei mâinile de șirul lung din spatele gâștei.

Ei bine, și merseră ei ce merseră până ajunseră într-o cetate mare, unde domnea un împărat care avea o fiică mereu tristă. Degeaba încercase împăratul să aducă tot felul de clovni care să o înveselească… fată era din ce în ce mai supărată pe zi ce trecea. Într-un final, împăratul îi promisese regatul aceluia care va reuși să o facă să zâmbească.

Auzind acest lucru, băiatul cel mic se duse la palat cu tot șirul de oameni după el, lipiți de gâscă în cele mai amuzante feluri.

  • Haaaa, haaaa! începu fata să râdă în hohote când zări 7 oameni înșirați ca pe sfoară în urma unei… gâște.

Deși promisiunile trebuie ținute, împăratul nostru nu era prea încântat de băiat, așa că îi spuse:

  • Mă țin de promisiune și ți-o dau pe fata mea cu o condiție. Să bei tot vinul din crama împărătească. Poți?
  • Trebuie să mă întorc la omulețul din pădure care m-a ajutat când am pornit la tăiat de lemne, se gândi băiatul atunci. E imposibil să beau singur atât de mult vin!

Zis și făcut. Când ajunse în pădure, băiatul zări un om trist, chiar în locul copacului pe care îl tăiase cu câteva zile înainte.

  • Ce e cu tine, om bun? îl întrebă.
  • Eeeeiii, ce să fie? îmi e foarte, foarte sete și nu găsesc nimic de băut.
  • Păi hai cu mine, prietene, și o să îți dau de băut până o să te saturi! spuse băiatul.

Nici nu va puteți imagina cât de repede a golit omul toate butoaiele din crama împăratului! Nici măcar o picătură nu a rămas.

  • Am văzut că ai băut tot vinul, dar nu sunt gata să îți dau fata. Trebuie să mai treci un test. Vreau să găsești un om în lumea cea mare care să mănânce un munte de pâine. Poți?

Ei bine, băiatul a pornit iar spre locul cunoscut din pădure și a găsit un om înfometat pe care l-a luat cu el la palat. Nici firimitură de pâinică nu a mai rămas după ce omul a început să înfulece.

  • Ce mă fac eu cu tine? se tot văicări împăratul. Nu vreau și nu vreau să dau fata! Uite cum facem… îți mai dau o ultimă încercare. Dacă și acum reușești, te poți căsători cu fata mea. Vreau să îmi aduci o corabie care să plutească și pe apă, dar să meargă și pe uscat.
  • Nimic mai simplu, spuse băiatul.

Și făcu așa cum obișnuia.

  • Te ajut și de data aceasta, spuse omulețul din pădure. M-ai ajutat și acum e rândul meu să fiu alături de tine. Uite corabia magică!

Așa cum vă puteți imagina, împăratul nu a mai avut ce să spună când l-a văzut pe băiat cu o corabie care plutea și pe apă și mergea și pe uscat. I-a dat și fata, i-a dat și împărăția. Și uite-așa, băiatul cel mai mic al moșneagului și băbuței ajunse împărat. Știți cum e vorba aceea… după faptă și răsplată.

Adaptare după povestea cu același nume de Frații Grimm, Lectura – Marga Tudor