Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată ca niciodată… un tânăr pe care-l chema Ivan. Într-o bună zi el se tocmi vizitiu la un boier și plecară la drum lung. Iar pentru că la așa o cale lungă tăcerea-i plictisitoare, boierul simțea nevoia să spună verzi și uscate.
Cum mergeau ei așa, sări pe lângă ei un iepure. Boierul, văzându-l, începu să vorbească despre iepuri.
– Să vezi, Ivane ce iepuri am eu acasă la moșie, mari de tot, nu ca pricăjitul ăsta! I-am adus din străinătate. Odată m-am dus la vânătoare și am prins vreo 30 de iepuri. Unul dintre ei era mare cât un berbec. Cred că avea pe puțin 20 de kilograme de grăsime.
Ivan îl ascultă, ce-l ascultă și apoi spuse.
– Hii! Căluților, mai avem puțin ș-o să traversăm podul care se rupe când trec mincinoșii peste el.
Boierul, auzindu-l îi spuse.
– Ai auzit, Ivane? Asemenea iepuri am eu. E adevărat că nu au chiar 20 de kilograme de grăsime, dar vreo 10 tot au.
– Iepurele-i tot iepure, răspunse Ivan.
Mai merseră ei o bucată de drum, și boierul îl întrebă pe Ivan.
– Mai este mult până la podul acela de care vorbeai?
– Indată, boierule, spuse Ivan.
– Să știi, Ivane, continuă boierul, că iepurele acela nu avea chiar 10 kilograme de grăsime, poate doar 4-5.
– Pentru mine e totuna, așa să fie, cum spui dumneata, zise Ivan.
După ce mai strabătură o bucată de drum, boierul deveni din ce în ce mai agitat. Îl întrebă din nou pe Ivan.
– Mai e mult Ivane până la pod?
– Acum, acum, coborâm în vale și gata!
– Hm, făcu boierul, știi, Ivane, ca iepurele ăla despre care îți povesteam nu avea deloc grăsime, doar știi ca niciun iepure nu are pic de grăsime.
– E adevărat ca iepurele e tot iepure, răspunse Ivan.
Când trăsura ajunse în vale, boierul îl intrebă iar pe Ivan.
– Da’ unde-i podul cu pricina?
– S-a topit, boierule. Întocmai cum s-a topit și grăsimea iepurelui despre care mi-ați povestit, zâmbi Ivan cu înțeles.
Rescriere după o poveste populară ucraineană
