Jack și Vrejul de Fasole

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată un băiețel pe nume Jack. Am să vă spun povestea lui și a unor boabe de fasole fermecate care l-au ajutat să urce până la cer, dincolo de nori, în țara unui Uriaș lacom. Da, așa cum ați auzit: boabe fermecate! Stiu că v-ați aștepta ca, după ce pui în pământ un bob de fasole, să crească un vrej micuț care să facă alte boabe, dar în povești totul e posibil, nu-i așa?

Se zice că Jack și mama lui trăiau într-o casă micuță, la marginea unui oraș. Mama cosea cât era ziua de lungă, să facă rost de câțiva bani în plus pentru familie, iar Jack îngrijea văcuța pe care o aveau și grădina cu zarzavaturi din spatele casei.

Ei bine, după o iarnă lungă, Jack își dădu seama că nu mai au cu ce să își hrănească vaca, așa că îi spuse mamei cu tristețe:

  • Trebuie să vindem vaca, nu mai avem nici măcar un fir de iarbă pentru ea.
  • Offf, Jack… îmi pare rău… ai dreptate, trebuie să o duci la târg. Dar ai grijă să o vinzi cu un preț bun, îi răspunse mama.

Zis și făcut. Băiatul porni spre târg și, cum mergea cu văcuța la pas, în cale îi ieși un bătrânel slab, cu haine cam sărăcăcioase, care îl întrebă:

  • Unde duci vaca asta, băiete?

     –   O duc la târg să o vând, căci nu avem cu ce să o hrănim.

– Dacă îmi dai mie vaca, îţi ofer în schimb câteva boabe de fasole fermecate. Ai încredere în mine și vei scăpa de grija banilor de acum înainte.

După câteva momente de gândire, Jack acceptă şi se întoarse acasă cu boabele magice.

  • Ce ai facut, băiete? Cum să dai văcuța pe niște boabe de fasole? Spuse mama suparată și aruncă boabele pe fereastră. Sigur bătrânul acela te-a păcalit!

Ei bine, dis de dimineață, Jack deschise ochii și ce credeți că văzu? Spre mirarea lui, geamul de la camera sa era acoperit cu o plantă ciudată care se înălța până dincolo de nori. Nu-i venea să creadă ochilor! Se pare că, peste noapte, boabele de fasole se transformaseră într-un vrej atât de înalt încât nu îi puteai zări capătul, așa că Jack își luă inima în dinți și se cățără pe tulpină. Dupa ce urcă timp de vreo oră, în fața lui apăru un palat mare, întunecos, cu ziduri de piatră. Nu părea că e locuit de un om bun, cum era mama lui, dar Jack se gândi să încerce ușa de la intrare, că tare foame îi era și spera că va găsi ceva pe-acolo.

  • Cioc, cioc, e cineva acasă? Mă întreb dacă se poate să îmi dați ceva de mâncare pentru că nu am apucat să mănânc micul-dejun, spuse Jack. Am plecat în grabă de acasă…

În timp ce rostea cu voce tare aceste gânduri, din palat ieși o femeie.

  • Bună, micuțule. Ți-aș oferi cu plăcere ceva de mâncare, dar îmi este frică să nu te găsească Uriașul care trăiește în acest palat, că sigur te mănâncă.

Nici nu termină bine de rostit aceste cuvinte, că se auzi un Buuuuum! Deodată, totul se cutremură. Uriaşul cobora scările.

  • Fugi repede în cămara aceasta, spuse femeia, în timp ce îl împingea pe Jack în magazia cu mâncare.
  • Feee-fiii-foo-fuuum! Aici miroase a carne de om! Cine a îndrăznit să intre în casa mea? întrebă nervos Uriașul.
  • Nu a intrat nimeni, spuse femeia, așa miroase mâncarea pe care ți-am pregătit-o! Hai, așează-te la masă și nu mai căuta în toate colțurile camerei, că nu o să găsești nimic.

Așa că Uriașul se așeză la masă și începu să mănânce cu poftă câteva pulpe întregi de vacă, două gâște, un curcan și un porc întreg. Apoi goli un butoi cu vin și îi ceru femeii să îi aducă sacul cu bani ca să îi numere. Da, era un fel de obișnuință a lui să își numere banii și să se laude cu averea pe care o are.

Nici nu vă pot spune cât de multe monede de aur erau în acel sac! Ce să mai…

Uriașul era tare bogat!

Imediat după ce i-a numărat, Uriașul a adormit fericit, chiar în acel loc; era foarte obosit după cât de mult mancase. În acest timp, Jack ieși tiptil din ascunzătoare, luă câteva monede, o gâscă ce făcea ouă de aur și o harpă care știa să cânte singură, le puse într-un sac și alergă spre ieșire. Dar chiar în momentul în care trecu pragul, sacul se lovi de ușă și aceasta începu să scarțâie, iar uriașul se trezi.

  • Cine e hoțul care a îndrăznit să îmi fure banii? țipă el în timp ce alerga să găsească vinovatul.

Dar Jack se gândise deja la asta și îi legase șireturile de la pantofi, așa că reuși să ajungă înaintea Uriașului la vrejul de fasole și să alunece repede pe el, spre casă.

În timpul acesta, mama lui Jack îl căutase toată dimineața și era îngrijorată că nu știa unde dispăruse. Dintr-o dată, ea auzi că cineva o strigă de sus, dinspre cer, și îl zări pe Jack coborând de pe vrejul de fasole cu un sac mare și greu.

  • Repede, mamă, adu un topor! Trebuie să tăiem vrejul!

Zis și făcut. Mama alergă cu un topor și îl ajută pe Jack să taie planta, fix în momentul în care Uriașul cobora nervos în urma băiatului. Degeaba a încercat să se salveze, că a căzut de la ditamai înalțimea, direct în curtea căsuței lui Jack și a mamei lui, iar în locul în care a căzut s-a format o groapă uriașă.

  • Să nu mai pleci fără să mă anunți, spuse mama, în sfârșit liniștită că își putea îmbrătișa băiatul.

Așa cum vă puteți imagina, din acel moment mama și Jack nu au mai dus grija banilor. Ba mai mult, și-au ajutat și vecinii să ducă o viață mai bună.

Repovestire dupa textul cu același nume, de Joseph Jacobs, Interepretarea – Claudia Lungu