Ca toate poveştile şi aceasta începe cu a fost odatã… un om care avea un mãgar. Dupa mulţi ani în care mãgarul i-a fost credincioşi l-a ajutat sã care sacii grei cu boabe şi grãunţe, stãpânul s-a hotãrât sã îl goneascã de acasã pentru cã era prea bãtrân. Simţindcã nu se apropie vremuri bune pentru el, mãgarul şi-a luat lumea în cap şi a pornit spre orașul Bremen pentru a deveni muzicant.
Si cum mergea el pe drum, deodatã a întâlnit un câine de vânãtoare care pãrea tare obosit.
– De ce gâfâi aşa? a întrebat mãgarul.
– Of, sunt tare bãtrân şi îmi pierd puterile pe zi ce trece, a rãspuns cãţelul.
– Știi ceva? eu mă îndrept spre orașul Bremen sã devin muzicant. Vino şi tu cu mine. O sã baţi la tobã, dacă vrei.
Bucuros, căţelul i s-a alãturat mãgarului şi au pornit la drum. Nu dupã multã vreme, în faţa lor a aparut o pisica tristã, tristã.
– Hei, ce ai păţit? De ce stai aici, în drum?
– Cum sã nu fiu tristã? Acum, pentru cã am imbãtrânit, mi s-au tocit colţii şi aș sta mai degrabã în spatele sobei sã torc, decât sã alerg dupa șoricei. Din cauza asta, stãpâna mea m-a alungat de acasã.
– Hai şi tu cu noi în Bremen, cã doar eşti bunã la mieunat!
Zis şi fãcut. Cei trei prieteni au pornit împreunã la drum şi au tot mers pânã ce au ajuns în faţa unei curţi pe care stãtea cocoţat un cocoș care ţipa din toate puterile.
– De ce ţipi asa? Ne-ai şi speriat! a spus măgarul.
– Pentru cã vestesc o zi frumoasã. Dar cu ce folos? Stãpâna mea vreã sã mãnânce mâine o ciorbã de cocoş, alãturi de invitaţii ei la masã. Acum înţelegi de ce strig așa?
– Nu mai fi supãrat, mãi, Creastã Roşie, a rãspuns mãgarul. Haimai bine cu noi spre Bremen pentru cã ai o voce frumoasã, iar împreunã vom forma un grup de muzicanți pe cinste.
Cocoşului i-a plãcut propunerea, cã doar nu voia sã devinã ciorbã, şi a plecat împreunã cu ceilalţi spre Bremen.
Au mers ei cât au mers până au ajuns într-o pădure unde au hotãrat să înnopteze. Mãgarul şi cãţelul şi-au făcut culcuş sub uncopac, pisica s-a ascuns printre ramuri şi cocosul a zburat pânã în vârful pomului. Dar ce sa vezi? La orizont, nu departe, se zãrea o luminiţã.
– Acolo trebuie sã fie o casã! a spus cocoşul.
– Sã pornim spre ea cã sigur e mai bine decât aici, în mijlocul pãdurii, a rãspuns mãgarul.
Ajunşi în dreptul casei, s-au apropiat de fereastrã şi au privit înăuntru unde au zãrit o masã plinã cu mâncare bunã şi bãuturi. Și cine credeţi cã stãtea la masã? Un grup de hoţi care mâncau de zor cu poftã.
– Ce bine ne-ar prinde şi nouã niște mâncare, a spus cocoșul.
– Da, da, şi eu aș vrea acolo, a rãspuns măgarul.
Si când se gândeau ei cum sã facã sã-i sperie pe tâlhari ca sã fugã, le-a venit o idee: hai sã ne cãțãram unul pe altul pânã sus la fereastrã şi sã cântãm! Și, dintr-o datã, au început toți sã cânte, cum se pricepeau: mãgarul rãgea, câinele lãtra, pisica mieuna, iar cocoşul cânta. Si dupã ce au încheiat cântecul, au dat buzna toţi pefereastrã. Speriaţi de zgomote, hoţii au luat-o la fugã spre pãdure, lãsându-i pe cei 4 prieteni sã mãnânce tot ce îşi doreau, pe sãturate.
– Eu nu vreau sã ne lãsãm alungaţi aşa usor, a spus un hoţ privind spre casã. Cred cã ne-am speriat degeaba. Mergi şi verificã, i-a spus el celuilalt hoţ.
Ajuns acolo, hoţul s-a dus direct în bucãtarie sã aprindã lumina, dar, în întuneric, ochii strãlucitori ai pisicii i s-au pãrut cãrbuni aprinşi. Degeaba a încercat el sã aprindã un chibit ca sã vadã mai bine, cã pisica noastrã deja sãrise pe el sã îl zgârie cu ghearele.
Speriat, hoţul a luat-o la fugã spre ușã, dar câinele s-a repezit asupra lui şi haţ! L-a muşcat de picior. Apoi, trecând prin curte, unde dormea mãgarul, s-a împiedicat de urecheat, iar acesta l-a izbit puternic cu picioarele din spate. Într-un final, trezit de atâta gãlãgie, s-a trezit și cocoşul care a început sã cânte cucuriguuuu.
– Aoleu, în casa aceea e o vrãjitoare îngrozitoare, le-a povestit hoţul celorlati care îl aşteptau în pãdure. M-a zgâriat cu unghiile ei lungi. Apoi, în spatele uşii era un om care m-a înjunghiat cu un cuţit în picior şi, când sã ies din curte, am primitşi o bãtaie zdravanã de la un animal ciudat. Ca sã nu vã mai zic faptul cã de pe acoperiş un judecãtor striga:
– Aduceti toți hoţii aici sã îi judecãm!
Speriați, tâlharii au luat-o la fugã şi nu s-au mai întors niciodatã, iar muzicanții din Bremen au decis sã rãmânã împreunã în casa aceea pentru totdeauna.
Repovestire dupa un text de Fraţii Grimm
