Mariana și pepitele de aur

Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată o femeie misterioasă și puțin cam… bizară. Nu era înaltă, dar era foarte slabă, cu părul alb și pielea încrețită de soare. Purta mereu aceeași fustă mare cu volane, un turban prăfuit și era însoțită de un câine bătrân care abia își trăgea picioarele din spate. Oamenii preferau să o evite decât să o întrebe ce mai face pentru că părea venită din altă lume, una pe care cei mari sigur nu voiau să o înțeleagă. În schimb, copiii o îndrăgeau pentru că ea le ținea minte numele tuturor și, de fiecare dată când vreun Juan, Luis sau Maria, că așa se numesc majoritatea copiilor din Argentina, se plictisea de alergat după zmei fugeau spre femeie și o rugau să le spună o poveste.

  • Hai, Mariana, spune încă o dată întâmplarea aceea cu pisica sălbatică! Sau cu orca uriașă! Ba nu, ba nu, hai mai bine povestea cu acel flamingo chilian care s-a întânit cu o pumă fricoasă. 

Greu le era copiilor să se decidă ce poveste să asculte, dar Mariana nu îi refuza niciodată. În schimb, cu adulții ea nu vorbea decât la nevoie, adică atunci când le vindea mici pepite de aur pe care le aduna în fiecare vară și pe care spunea că le găsește într-o groapă din apropiere pe care numai ea o știa. Ce sunt pepitele? Sunt bucăți de metal, adesea din aur, în starea lor nativă, adică neprelucrate de mână omului. Ei bine, Mariana venea în fiecare vară în oraș cu pepite și făcea același lucru: stătea pe o margine a drumului sub un roșcov bătrân, care părea să înflorească în mod magic odată cu sosirea ei, vindea bucățele de aur și spunea povești. 

Într-o zi, un grup de spanioli a ajuns în oraș și, cu coada ochiului, bărbații au zărit-o pe Mariana. 

  • De unde are femeia aceea aurul? au întrebat ei în jur.
  • Zice că îl găsește într-o groapă de pe lângă oraș! li s-a răspuns cel mai des, așa că spaniolii s-au gândit că, dacă o urmăresc, vor descoperi comoara și se vor îmbogăți repede, repede.

Eheeee, multă vreme s-au tot furișat ei după după bătrână fără succes, până când, într-o seară, le-a apărut în fața ochilor câinele Marianei transformat într-o creatură demonică, cu respirația ca focul și ochi roșii înspăimântători. Bărbații au luat-o la fugă încercând să scape de bestie, în timp ce în spatele lor se auzea un râs ca de vrăjitoare. 

  • Haaaa, ha ha ha haaaaaa.

Se spune că, în aceeași noapte, un mare cutremur a lovit orașul și Mariana nu a mai fost văzută niciodată, nici câinele ei, nici pepitele de aur. Tot din legendă aflăm că nici spaniolii nu s-au mai întors în oraș de atunci. După câteva săptămâni, unul dintre ei a fost găsit mergând fără sens prin pădure, dar părea un nebun ce vorbește despre legende antice, câini demonici, peșteri magice strălucitoare și o regină, cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată.

Din acea zi, mulți oameni au mai căutat groapa cu pepite de aur, în speranța că vor deveni bogați, dar nimeni nu a găsit-o vreodată. După povestea cu Mariana și câinele său orașul din provincia san Juan, Argentina, a primit numele de Pocito, adică „mica groapă”. Toți locuitorii știu legenda femeii misterioase și le-o povestesc celor care încă trec pe acolo pentru a căuta aur. Cine știe? Poate cândva, cineva îl va găsi.

Lectura – Măriuca Mihăilescu, adaptare după o legendă argentiniană