Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un pescar pe nume Martin care trăia, alături de soția sa, pe malul unui lac, într-o casă sărăcăcioasă.
Martin iubea lacul, mai ales că în zilele senine apa strălucea ca solzii argintii de pește, iar când era înnorat, lacul părea că ascunde ceva misterios. Deși Martin mergea în fiecare zi cu barca la pescuit, nu reușea să prindă mare lucru și adesea se întorcea cu năvodul gol-goluț.
– Se spune din bătrâni că e bine să atârni de năvod un os din aripa unei găini negre, dacă vrei să prinzi mult pește, îi spuse într-o zi soția lui Martin.
– Offf, nu știu ce soluție să mai caut, a răspuns pescarul, cu gândul că are o singură găină neagră în coteț și îi e oricum milă de ea. Dar nu avea ce să facă, așa că porni să caute găina.
– Stăpâne, stai! Lasă-mă să trăiesc și îți voi spune un secret, zise pasărea cu voce omenească.
Uimit, Martin se opri să o asculte.
– Vezi copacul acela acoperit cu vâsc de pe malul celălalt? Sub vâsc, într-o scorbură, se află o comoară. Traversează lacul cu barca și așteaptă asfințitul. Crede-mă, nu o să îți pară rău.
Zis și făcut. Uimit de cele aflate, Martin se urcă în barcă și porni spre celălalt mal, așteptând apusul soarelui.
Când ultimele raze se ascunseră printre valuri, pescarul se apropie de trunchiul bătrân al copacului și deodată observă printre frunzele de vâsc ceva strălucitor. Incredibil! Scorbura ascunsă era plină cu bani de aur.
– Poți să iei numai o monedă, auzi dintr-o dată. Când o să ai nevoie, te poți întoarce să mai iei, dar numai câte un ban. Nu uita.
Pescarul se uită în jur. Lângă mal se afla o fată frumoasă, cu o coroniță de liliac alb pe cap. Trebuie să fie zâna apelor, se gândi el, surprins de toate întâmplările prin care trecuse.
Martin luă repede un bănuț și comoara dispăru, ca și cum n-ar fi existat vreodată. Știa că de acum nu va mai fi sărac.
După mai mulți ani de când Martin se tot ducea să ia câte o monedă la nevoie, pescarul nostru avea tot ce își dorea. Ba mai mult, începuse să nu mai pescuiască, dormea până târziu și se baza mereu că va putea lua câte un ban din scorbură.
Cu toate acestea, nu trecea zi fără să se gândească:
– Ce ar fi dacă aș lua toată comoara deodată? Aș fi foarte bogat…
După multe gânduri, se urcă în barcă și porni spre celălalt mal. Când soarele coborî de pe cer, Martin stătea lângă comoară, uimit de strălucirea banilor. Fără să ezite, luă toate monedele și le băgă în geantă.
– Trooosc!
Deodată, copacul se clătină și se scufundă în valuri, în timp ce Martin căzu la pământ.
Unde era pomul? Nici urmă de el! Dar banii din geantă? Nici ei nu erau de găsit. Totul dispăruse.
În timp ce valurile legănau câteva flori de liliac alb, pescarul realiză că zâna îl pedepsise pentru lăcomia sa. În adâncul sufletului știa că nu banii, ci munca prin care îți câștigi banii e corectă.
Deși pare doar o poveste din bătrâni, când te uiți la suprafața apei, o să vezi că strălucește ca aurul, ca și cum ar ascunde sub valuri o comoară scufundată. Dar când te apropii, totul dispare. Ce spui? Nu-i așa?
Adaptare după povestea polona Pescarul
Interpretare – Claudia Lungu
