Ștefan cel Mare

Ștefan cel Mare Quiz

Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai cunoscuți domnitori, omul care a condus Moldova aproape 50 de ani. De la cronicarul Grigore Ureche aflăm că Ștefan cel Mare era harnic și perseverent, mereu gata să fie un exemplu de curaj pentru oamenii din oastea sa alături de care se aventura în luptă cu mare pricepere. Se impunea întotdeauna prin atitudinea fermă și devotamentul pentru țara sa.ȘTIAȚI CĂ?

Pe parcursul domniei, marele conducător a dus peste 40 de războaie sau bătălii? Pe cele mai multe le-a și câștigat.

Ștefan cel Mare a urcat pe tron la numai 24 de ani și a condus Moldova aproape 50 de ani ?

Domnitorul a vrut ca toți bărbații să învețe să mânuiască arme precum paloșul, buzduganul, scutul, arbaleta. În luptă, oștenii purtau o haină ușoară din zale metalice, iar pe cap aveau coifuri.

SĂ ȚINEM MINTE!

În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Moldova a fost înfloritoare și a rămas o țară prosperă, autonomă și cu drepturi egale cu cele ale țărilor vecine.

În Lupta de la Podul Înalt domnitorul Moldovei le-a întins o cursă otomanilor conduși de Suleiman Pașa: o mică parte din oastea lui s-a așezat în fața puhoiului turcesc, făcându-i să creadă că aceea este întreaga armată. Apoi, voievodul i-a atacat din spate cu toate forțele pe care le avea, într-un loc mlăștinos, cu ceață, lângă orașul Vaslui. Deși la Podul Înalt moldovenii au câștigat, otomanii și-au luat revanșa în Bătălia de la Războieni.

După fiecare bătălie, domnitorul construia câte o mănăstire, prima fiind Putna, urmată de alte zeci de biserici și mănăstiri cum ar fi Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Neamț, Pătrăuți, Valea Albă etc.

FUN FACTS

La doar 15 ani Ștefan cel Mare a doborât singur un urs și că se putea lupta cu 30 de oameni deodată, fără să se teamă.

În toiul unei lupte, inamicii au doborât calul domnitorului, așa că aprodul Purice, un om din oastea lui Ștefan, s-a așezat în genunchi astfel încât domnitorul, mic de statură, să se urce repede pe spatele lui și apoi să încalece. Drept răsplată, Ștefan i-a oferit pământ (considerat una dintre cele mai mari bogății) și l-a numit boier.

Forţa militară a lui Ștefan cel Mare s-a bazat pe mica boierime (care lupta adesea pe cal), dar și pe „oastea cea mare”, formată din ţărani (care luptau pe jos). Cei ce se remarcau pe câmpul de luptă primeau de la Ştefan donaţii în pământ şi trecerea în rândul privilegiaţilor.

POVEȘTI

Ascultă / Vezi povestea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Descoperă și poveștile altor oameni deosebiți și  cunoscuți în întrega lume în secțiunea Români de poveste.

Ai citit tot? Ești gata să răspunzi la întrebări?

 Testăm ce ai învățat?

START QUIZ!

Alege răspunsul / răspunsurile corecte și fă-l pe smiley să zâmbească!

Succes!

 

 

Români de poveste este un proiect finanțat de StartONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow.