Robin Hood

Ca toate poveștile și aceasta începe cu… a fost odată un viteaz pe nume Robin Hood, despre care sigur ați mai auzit. Acum mulți, mulți ani, pe vremea lui Robin, cei mai curajoși bărbați se înfruntau în competiții de tras cu arcul și în lupte libere cu sabia sau pumnalul. Unul dintre cei mai pricepuți arcași era chiar Robin Hood, tânărul care câștiga toate întrecerile din orașul Nottingham, în Anglia. Nu se despărțea niciodată de centura lată din piele în care erau înfipte pumnalul și trei săgeți lungi și nici de pălăria de catifea la care purta o pană smulsă din aripa unui vultur. Într-o zi, auzind că se organizează o nouă competiție, Robin își luă arcul și săgețile și porni spre întrecere cu pas grăbit.

– Unde te duci, tinere? îl întrebă un pădurar care mânca dintr-o plăcintă uriașă pe marginea drumului.

– Merg la competiția de tras cu arcul din Nottingham.

– Ha, ha. Cine, tu? Nu te cred, ești prea tânăr și pari cam nepriceput. Ia să văd dacă știi să ții bine arcul în mână. Uite acolo, departe, niște căprioare și un cerb. Trage în ele și, dacă atingi vreuna, sunt gata să îți dau acest săculeț cu bani. Oricum nu o să reușești, ha ha ha!

– Nu există pe lume un arcaș care să trimită o săgeată cu mai multă pricepere decât mine, răspunse tânărul. Iată! Și Robin doborî din prima cerbul cu cele mai mari coarne.

– Heeeei, ai ucis cerbul regelui! Așa ceva e ilegal, vei merge la închisoare pentru fapta ta, strigă pădurarul supărat că a pierdut pariul. La Șerif cu tine! Auzind acestea, Robin o luă la fugă spre mijlocul pădurii, iar omul îi pierdu urma.

– Dacă Șeriful află că am ucis cerbul regelui, mă va trimite la închisoare. Nu mă mai pot întoarce… de acum pădurea va fi casa mea… se gândi cu tristețe băiatul. Sin acel moment Șeriful a jurat că nu se va lăsa până nu îl va prinde pe Robin Hood și l-a declarat proscris, adică fugar pe care nicio lege nu îl mai poate apăra și pe care oricine îl putea prinde și chiar ucide. Desigur… dacă reușea.

Pe vremea aceea țările nu aveau președinte, ci rege, iar regele avea în subordine un șerif care trebuia să fie atent ca oamenii să respecte legile. Dar Șeriful din Nottingham era om lacom și fără milă care aduna taxe și bani de la oamenii săraci, iar pe cei care nu îi respectau ordinele îi trimitea direct la închisoare.

– Puneți oamenii să muncească! Să cultive pământul și să împartă totul cu noi, până la ultimul bănuț, spunea el.

Unele dintre legende spun că Robin Hood era un om liber și destul de bogat, dar aceste lucruri nu contau pentru că băiatul avea un singur plan: să pună capăt pentru totdeauna tiraniei Șerifului de Nottingam și să ajute săracii. Așa că adună o ceată de viteji cu care se ascundea la Marele Stejar, antrenându-i zilnic pentru a fi luptători buni. Dintre aceștia, cel mai apropiat de inima lui Robin Hood era Micul John, care îl însoțea peste tot, dar și călugărul Tuck, sau Will Roșcovanul. Micul John era de fapt… uriașul John. Niciun proscris nu îl egala nici la forță, nici la înălțime. Înainte să intre în ceata de pădureni era poreclit John cel Mărunțel, dar Robin și oamenii lui l-au botezat Micul John.

– De 3 ori Ura, băieți, pentru Micul John! a strigat Robin. Și uite așa uriașul a devenit parte din ceata proscrișilor.

Anii au trecut, iar echipa lui Robin a devenit din ce în ce mai cunoscuță și mai iubiță pentru că, de fiecare dată când o caleașcă regală trecea prin pădure, oamenii lui Robin o jefuiau și apoi împărțeau banii săracilor din ținut.

– Șeriful i-a promis o mulțime de monede de aur aceluia care te va prinde, i-a spus într-o zi Micul John lui Robin. Îngândurat, Robin și-a adunat oamenii și le-a spus:

– Vreau să vă vorbesc. Știți deja că armata Șerifului e cu ochii pe noi. Cu toate acestea, în luptele pe care le ducem, vreau să fiți atenți să nu răniți niciodată femeile și țăranii cinstiți care își ară pământurile, oriunde i-ați întâlni. Vă spun acum și să țineți minte: șerifului, episcopului, cavalerilor și moșierilor răi le puteți face ce vreți. Dacă îi jefuiți, nu faceți decât să luați ce au stors și smuls de la săraci. Nu îi iertați, pentru că își fac burțile mari pe spinarea sărmanilor!

– Da, da! strigară proscrișii din ceată. Niciun bogătaș nedrept care va trece pe drumurile din pădurea noastră nu va scăpa nepedepsit.

Zilele treceau și oamenii lui Robin deveneau tot mai pricepuți în luptă. Printre ulmii și stejarii uriași din pădure, într-un luminiș, se afla o bisericuță de lemn unde preotul din oraș venea special pentru ceata lui Robin Hood. Le asculta poveștile și le vorbea despre Scriptură, iar ei se simțeau în siguranță în bisericuța ascunsă de ochii Șerifului. Totul până într-o zi, când un omuleț se strecură lângă Robin și îi spuse la ureche:

– Sunteți urmăriți, ați fost spionați de un servitor și acum afară se află câțiva zeci de cavaleri înarmați care vor să…Nici nu termină de spus, că o săgeată, bâzâind ca un bondar, intră pe una dintre ferestrele bisericii, și se înfipse în perete.

– Băieți, zise Robin. Astăzi aveți ocazia să va arătați vitejia! Așezați-vă lângă ferestre și fiți gata să trageți. Atenție la semnalul meu! Șiiii… Trageți!

Săgețile țâșniră din crăpăturile pereților și zbârnâiră în aer. Unul dintre caii cavalerilor căzu la pământ: buuum!. Opt dintre oamenii care alergau cu un trunchi de copac în brațe pentru a sparge ușa bisericii se clătinară și se prăbușiră la pământ, doborâți de săgeți. Speriați, toți ceilalți o luară la fugă spre pădure, dar degeaba alergau, că oamenii lui Robin știau potecile mai bine decât oricine altcineva.

– Acum, băieți, zise Robin, repede în pădure după ei!

Grea a fost bătălia aceea, dar nimic nu a stat în calea vitejilor antrenați de Robin Hood. Cu toate acestea, Șeriful nu s-a lăsat așa de ușor. Văzând că nimeni nu se încumetă să îl prindă pe Robin, a pus la cale un alt plan:

– Anuntați toți oamenii din ținut că organizez un concurs. Cel mai bun arcaș va primi Săgeata de Aur și toată recunoștința mea, a spus Șeriful.

– E o capcană! Nu te duce! a încercat Micul John să îl sfătuiască pe Robin Hood.

Dar degeaba, viteazul nostru era hotărât să câștige concursul. În ziua întrecerii, zece arcași talentați s-au aliniat la Start, încercând să zărească ținta care era atât de departe încât abia o puteai vedea. Fiecare a tras cât de bine putut, dar săgețile nici măcăr nu se apropiau de țintă.

– Îl vede cineva pe Robin Hood? A întrebat Șeriful. Spuneți, este aici?

– Nu… Robin are părul mai deschis la culoare, a spus unul dintre soldați. Nu e aici! Între finaliști se află doar William, cel mai bun arcaș din palat, și încă un băiat pe care nu l-am mai văzut, dar arată ca un cerșetor fără nicio șansă la premiu.

Nici nu termină bine de vorbit că William trimise săgeata foarte, foarte aproape de centrul țintei. Vrrrrrrrrrr porni și săgeata celui de-al doilea finalist care tăie ținta în două jumătăți perfect egale. După câteva momente de liniște, oamenii din jur începură să aplaude, uimiți de precizia acestui om necunoscut, de mâna sa puternică și ochiul ager. Nimănui nu îi trecuse prin minte că Robin s-ar fi putut deghiza într-un cerșetor pentru a putea participa la concurs!

Când îi veni rândul să își ia premiul, Robin înghenunche în fața Șerifului și a soției sale, care privise uimită finala, apoi luă Săgeata de Aur și se pierdu în mulțime. În timp ce toți se întrebau cine e arcașul talentat, dintre oameni țâșniră două săgeți direct spre Șerif.

– E Robin Hood! Ne-a păcălit! Prindeți-l! strigă Șeriful.

Dar până să se adune armata, Robin era deja în pădure printre toți prietenii lui, povestindu-le aventura prin care trecuse. Zilele treceau repede în pădure, luptătorii își petreceau timpul antrenândus-se, iar când prindeau vreun boier sau vreun cavaler dolofan, îi goleau pungile cu bani, apoi îi dădeau drumul și îl mai pofteau pe la ei, râzând.

Nu trecu mult de la înfruntarea de la biserică și regele Angliei, Richard Inima de Leu, hotărî să facă o vizită în Nottingham, ca oaspete. Unii spun că, de fapt, regele se întorcea victorios din război, alte legende că voia doar să își viziteze supușii, dar cert e că tot orașul Nottingham aștepta cu nerăbdare întâlnirea cu regele iubit. Tot la fel de mult o aștepta și Robin Hood care îl respecta pe Richard Inimă de Leu mai mult decât pe oricine altcineva.

Agitația din oraș se simțea la fiecare colț: se construiau poduri de flori pe sub care să treacă regele, ba chiar și un tron mare pe care să stea la masă. Mulțimi de bărbați, femei și copii se înghesuiau să îl vadă și când trâmbițele începură să sune, toți amuțiră.

– Vezi și tu cei cinci cavaleri în armură, călare pe caii aceia înalți? se auzi o voce din mulțime.

– N-am văzut ceva mai frumos, răspunse altă voce. Nu îmi pot lua ochii de la cămășile de mătase și hainele aurii ale baronilor și nobililor care vin în spatele cavalerilor.

– Regele! Vine regele! Strigă un bărbat mai rotofei din mulțime.

– Unde? Unde?

– Iată-l lângă Șerif, pe un cal negru, spuse un copil mai înăltuț.

– Cât am fost plecat am auzit multe despre vitejia unor oameni de pe aici, spuse regele… mai ales despre un anumit Robin Hood și ceata lui. Poți să îmi povestești despre ei, Șerifule?

– Sunt doar niște tâlhari, răspunse Șeriful de-a dreptul deranjat de întrebare. Niște fugari…

Dar oamenii din jur începură să îi povestească regelui o mulțime de istorioare cu Robin și oamenii lui, iar la final regele Richard spuse:

– Pe sabia mea, aș vrea să îl cunosc pe acest tâlhar îndrăzneț și curajos. Ba mai mult, vreau să îl iau în armata mea de acum înainte și să îl eliberez de pedeapsa de a fi proscris! Și nu doar pe el, ci pe toți oamenii care i-au stat alături atât de mulți ani.

Vedeți voi, copii… noi nu știm dacă Robin Hood a existat cu adevărat. Sunt zeci de legende și balade care povestesc despre el, despre Șerif, despre Richard Inimă de leu sau despre proscriși, iar noi v-am spus aici doar o parte dintre aventurile pe care le-am aflat. Citiți și decideți singuri ce vreți să credeți pentru că, până la urmă, în povești totul e posibil, nu-i așa?

Adaptare după legenda Robin Hood și după fragmente din textul scris de Henry Gilbert

Interpretarea Claudia Lungu

Un proiect susținut de Fundația Orange prin programul Lumea prin Culoare și Sunet