Români de poveste: Ion Creangă

Știați că și poveștile adevărate încep cu a fost odată? Ei bine, a fost odată un român de poveste, Ion Creanga, unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori.

Să ne imaginăm că suntem în anul 1837 când, în căsuța cu ferestre mici din satul Humulești s-a născut Ion Creangă, cel mai mare fiu al lui Ştefan a Petrii Ciubotariul şi Smaranda Creangă. Dacă treci vreodată prin Neamț, oprește-te să vizitezi casa construita de bunicul scriitorului. O să îți poți imagina unde s-au întâmplat o mulțime din povestirile din copilăria lui Creangă.

– Hai să ne jucăm de-a călăreții, spuneau Nică și frații lui, încălecând pe un băț din curte. Smaranda și-a dorit să își trimită toți cei opt copii la școală și l-a încurajat pe Ion, cel mai mare frate, să devină preot, deși băiatului nu prea îi stătea mintea la învățat.

– Omul învățat va fi înțelept! spunea mama lui Creangă, insistând ca băiatul să meargă la Iași pentru a deveni preot.

– Cum nu se dă scos ursul din bârlog, aşa nu voiam nici eu să plec din Humuleşti când veni vremea să plec la Socola, spunea Creangă.

Dar Ion a reușit să devină diacon, un fel de ajutor de preot, și să slujească peste 10 ani la mai multe biserici din Iași. S-a căsătorit cu Ileana, fiica de preot, cu care a avut și un băiețel pe nume Constantin. La 26 de ani, Creangă a devenit învățător, iar copiii l-au îndrăgit din prima zi. Nu era un învățător obișnuit, îi plăcea să se joace cu elevii și să boteze literele și numerele pentru a le ține minte mai ușor.

 – O poveste, domn Creangă, o poveste! strigau adesea elevii.

 – Textul scris trebuie să fie limpede, armonios și să placă auzului.

După acest gând s-a ghidat Creangă atunci când a publicat primul abecedar, o carte după care au învățat școlarii mulți ani și apoi un manual, devenit obligatoriu în toate școlile din țară.

Deși viața lui de „om mare” nu a fost ușoară, Creangă și-a păstrat bucuria de scrie și de a povesti. Exclus din rândul bisericii pentru că și-a tuns părul și a apărut la biserică purtând pălărie și pentru că relația cu soția lui nu mergea bine, iar preoții nu aveau voie să divorțeze, Creangă a rămas singur cu fiul lui într-o casă micuță, înconjurat de o mulțime de pisici.

In acea perioadă Creangă îl întâlnește pe Mihai Eminescu, care îl duce la Junimea, unde publică, în revista Convorbiri literare, „Soacra cu trei nurori”, „Capra cu trei iezi”, Punguța cu doi bani. Prietenia dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu a fost atât de puternică, încât cei doi erau de nedespărțit. Vorbeau ore în șir și tot nu se plictiseau!

In anul 1880 Creangă a scris la Iasi Amintiri din copilărie, povestindu-și copilăria cu mare haz, așa cum o știm noi astăzi din cărți. In casa in care a locuit atunci s-a înfiinţat primul Muzeu din România, iar masa de lucru a lui Creangă, ochelarii, lampa și ceasul sunt încă acolo. Întâmplător sau nu, atât Eminescu cât și Creangă au murit în același an, dar au lăsat în urmă povești și poezii care ne plac mult de tot și astăzi!

 

O poveste bazată pe articole online și print, interviuri și documente din arhive publice. Dialogul conține exprimări din textul scris de Ion Creangă, adaptate pentru a fi mai ușor de înțeles în lipsa unui dicționar de arhaisme și regionalisme

Interpretare: Claudia Lungu

Un proiect finanțat prin StartONG