Români de poveste: Ion Creangă

Știați că și poveștile adevărate încep cu a fost odată? Ei bine, a fost odată Ion Creangă, un român de poveste, unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori.

In anul 1837 în căsuța cu ferestre mici din satul Humulești s-a născut Ion Creangă, cel mai mare fiu al lui Ştefan a Petrii Ciubotariul şi Smaranda Creangă. Peste ani, povestitorul avea să descrie casa părintească atât de frumos încât trebuie să aflați și voi: “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele (…) la stâlpul hornului unde lega mama o sfoară cu ciucuri la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, (…) la cuptorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a ascunselea, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Băiețelul din Humulești era „vesel ca vremea bună și copilăros ca vântul”.

Dacă treci vreodată prin Neamț, oprește-te să vizitezi casa construita de bunicul scriitorului. O să îți poți imagina unde s-au întâmplat o mulțime din povestirile din copilăria lui Creangă.

– Hai să ne jucăm de-a călăreții, spuneau Nică și frații lui, încălecând pe un băț.

Smaranda și-a dorit să își trimită toți cei opt copii la școală și l-a încurajat pe Ion, cel mai mare frate, să devină preot, deși băiatului nu prea îi stătea mintea la învățat.

– Omul învățat va fi înțelept! spunea mama lui Creangă, insistând ca băiatul să meargă la Iași pentru a deveni preot.

„Dragi îmi erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu care, iarna, în zilele geroase, mă jucam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase” povestește Creangă, trist că trebuie să se despartă de locurile dragi pentru a merge la Seminar.

Cum nu se dă scos ursul din bârlog aşa nu voiam nici eu să plec din Humuleşti când veni vremea să plec la Socola, spunea Creangă.

Dar Ion a reușit să devină diacon, un fel de ajutor de preot, și să slujească peste 10 ani la mai multe biserici din Iași si s-a căsătorit cu Ileana, fiica de preot, cu care a avut și un băiețel, Constantin. La 26 ani, Creangă s-a facut învățător, iar copiii l-au îndrăgit din prima zi.

 – Ia fă la tablă pe crăcănatu, pe ghebosu, pe covrigu! le spunea el copiilor, învățându-i să scrie cu haz literele M, G, O.

Nu era un învățător obișnuit, îi plăcea să se joace cu elevii și să boteze literele și numerele pentru a le ține minte mai ușor.

 – O poveste, domnu’ Creangă, o poveste! strigau adesea elevii, încântați de felul în care învățătorul le spunea povestiri, în cele mai hazlii moduri.

 – Textul scris trebuie să fie limpede, armonios și să placă auzului.

După acest gând s-a ghidat Creangă atunci când a publicat primul abecedar, o carte după care au învățat școlarii mulți ani și apoi un manual, devenit obligatoriu în toate școlile din țară.

Deși viața lui de „om mare” nu a fost ușoară, Creangă și-a păstrat bucuria de scrie și de a povesti. Exclus din rândul bisericii pentru că și-a tuns părul și a apărut la biserică purtând pălărie și pentru că relația cu soția lui nu mergea bine, iar preoții nu aveau voie să divorțeze, Creangă a rămas singur cu fiul lui într-o casă micuță, înconjurat de o mulțime de pisici pe care le botezase cu nume de oameni: Bălănica, Fița, Titu, Todirică, chiar și Mărioara, după mătușa lui zgârcită din Humulești, despre care povestește în Amintiri din copilărie. 

În acea perioada Creangă îl întâlnește pe Mihai Eminescu, care îl duce la Junimea, o societate literară unde publică, în revista Convorbiri literare, – Soacra cu trei nurori”, „Capra cu trei iezi”, Punguța cu doi bani. Prietenia dintre Ion Creangă și Mihai Eminescu a fost atât de puternică, încât cei doi erau de nedespărțit. Vorbeau ore în șir și tot nu se plictiseau!

In anul 1880 Creangă se apucă să scrie Amintiri din copilărie, povestindu-și copilăria cu mare haz, așa cum o știm noi astăzi din cărți. Singura pe care o accepta în jurul său când scria era Tinca Vartic, o femeie simplă, săracă, dar muncitoare și pricepută la gătit care l-a îngrijit până la finalul vieții. Ea îi pregătea renumitele plăcinte moldovenești poale în brâu, alivenci în smântână și o mulțime de alte bunătăți pentru că Ion Creangă mânca mult și cu poftă, întocmai ca Flămânzilă, personajul din Harap-Alb.

La casa aceasta din Iasi, Bojdeuca din Ţicău s-a înfiinţat în 1918 primul Muzeu memorial din România, iar masa de lucru a lui Creangă, ochelarii, lampa și ceasul sunt încă acolo. Întâmplător sau nu, atât Eminescu cât și Creangă s-au stins din viață în același an, dar au lăsat în urmă povesti si poezii care ne plac si astăzi la fel de mult.

 

O poveste bazată pe articole online și print, interviuri și documente din arhive publice. Dialogul conține exprimări din textul scris de Ion Creangă, adaptate pentru a fi mai ușor de înțeles în lipsa unui dicționar de arhaisme și regionalisme

Lectura: Alin State

Un proiect finanțat prin Start ONG