Români de poveste: Ștefan cel Mare

Știați că și poveștile adevărate încep cu a fost odată? Ei bine, a fost odată un român de poveste, unul dintre cei mai cunoscuți domnitori, omul care a condus Moldova aproape 50 de ani cu înțelepciune și curaj. Aceasta este povestea lui Ștefan cel Mare! Vrei să-i afli legenda? Hai cu noi într-o călătorie îndrăzneață printre săbii și buzdugane, victorii și înfrângeri!

Acum peste 500 de ani s-a născut în Borzești băiatul domnitorului Bogdan al II-lea, omul care avea să schimbe istoria prin istețimea cu care a condus Moldova. Ștefan al III-lea, numit în timpul domniei Ștefan cel Mare, a urcat pe tron la numai 24 de ani, hotărât să fie un domnitor drept și înțelept. Se spune că la 15 ani a doborât singur un urs și că se putea lupta cu 30 de oameni deodată, fără să se teamă. Deși i se spune Ștefan cel Mare, domnitorul era mic de înălțime, avea ochi albaștri și era foarte priceput în luptă, gata să își înfrângă adversarii nu numai prin tehnică, ci și prin istețime.

– Toți bărbații care pot mânui sabia sau arcul să vina cu mine în luptă! Vreau ca țăranii liberi să învețe să folosească armele și să fie gata să își apere pământul în orice moment.

La acea vreme, Moldova era o țară mică, înconjurată de marile puteri ale vremii Regatele Ungariei și Poloniei, dar și de Imperiul Otoman. Tare grea era misiunea lui Ștefan, pentru că nu apăra doar Moldova! Țarișoara lui era de fapt poarta de intrare în intreaga Europă.

Atacurile nu s-au lăsat așteptate. La 10 ianuarie 1475, Suleiman Pașa a năvălit cu o armată uriașă pentru acele vremuri, de peste o sută de mii de soldați. Sultanul cerea ca Moldova să i se supună și să plătească un tribut, adică o sumă mare de bani în fiecare an pentru a-i lăsa o oarecare libertate. In acea dimineață geroasă de iarnă, imensa oaste a turcilor se scurgea printr-o vale adâncă, prin ceață și noroi. Acolo avea să se dea lupta cea mare de la Podul Înalt, undeva lângă Vaslui. Ștefan le-a întins o capcană: o mică parte din oastea lui s-a așezat în fața puhoiului turcesc, făcându-i să creadă că aceea este întreaga armată. Apoi, voievodul i-a atacat din spate cu toate forțele pe care le avea. Și-a încurajat oamenii să lupte, chiar din mijlocul bătăliei:

– Înainte, tot înainte! Fără frică! striga el de pe cal, lovind dușmanii în stânga și în dreapta. Și așa a fost. Din semeața armata a lui Suleiman n-a mai ramas nimic și abia au scăpat câțiva cu fuga.

Se spune că după fiecare bătălie, domnitorul construia câte o mănăstire, prima fiind Putna, urmată de alte zeci de biserici și mănăstiri pe care le puteți vizita și voi când ajungeți în zona Moldovei. Mănăstirea Voroneț și Mănăstirea Neamț sunt doar două dintre zecile de construcții înălțate de domnitor.

Plecând într-o dimineață pentru a alege locul unei noi mănăstiri, Ștefan s-a rătăcit într-o pădure deasă. Noroc că o luminiță i-a atras atenția și a ajuns lângă o casă mică si sărăcăcioasă.

– Dacă este cineva în colibă să iasă afară! a strigat el.

– Ce strigi așa, omule? i-a răspuns un bărbat abia trezit din somn.

– Sunt un drumeț rătăcit, obosit și înfometat. Pot să rămân aici peste noapte?

– Da, am un pat moale de fân și o mămăligă rece. Intră!

– O mămăligă rece? Fără lapte, carne sau altceva?

– Fără.

De dimineață, curtenii l-au găsit si l-au anunțat pe omul la care dormise, că în casa lui era chiar Ștefan-Vodă. Pe drum, Ștefan îi întrebă:

– Cu ce e bună mămăliga? Știți?

– Cu friptură de pui și smântână, spuse unul.

– Cu lapte și brânză, raspunse altul.

– Văd că nu ghiciți, răspunse domnitorul râzând. Mămăliga e cea mai bună cu foamea!

Există multe legende despre Ștefan cel Mare și ne-ar trebui zile întregi să vi le spunem pe toate. Unele povestesc despre războaie, altele despre mănăstiri, soțiile și copiii lui Ștefan, dar sigur este faptul că, în timpul lui, Moldova a fost înfloritoare. Țara avea o mulțime de dealuri împădurite cu fagi, paltini, stejari și printre ele se aflau poienițe frumoase si însorite. Pe un astfel de deal s-a oprit Ștefan odată, după o bătălie grea, la casa Babei Vrâncioaia.

– Bună să-ți fie inima voinice, cu ce pot să te ajut? l-a întrebat femeia torcând dintr-un fuior de cânepă și uitându-se cu atenție la hainele străinului cusute cu aur.

– Fă bine, mătușă și dă-mi și mie ceva de mâncare și lasă-mă să mă odihnesc că tare sunt obosit! Baba îl hrăni și îl lăsă să doarmă. Intelese că străinul nu era altul decât Ștefan-Vodă, domnul Moldovei. Și fără să stea pe gânduri porni la stâna din vale să-și anunțe cei 7 feciori, tot unul și unul, înalți și curajoși. Aceștia adunară toți vitejii din acele locuri, și a doua zi de dimineață cu arcuri, coase și topoare ce străluceau în razele soarelui veniră înaintea lui Ștefan. Și uite așa, cu ajutorul acelor oameni de rând, Ștefan i-a invins și de data aceasta pe turci. Iar ca mulțumire, domnitorul a semnat un act cu litere de aur, scris pe piele de vițel, în care îi dădea fiecărui băiat câte un munte din Vrancea, pe care s-au construit apoi șapte sate.

– Îți mulțumim! au spus băieții, plecându-și genunchiul la pământ și împărțind munții între ei, după numele fiecăruia. Bodea, cel mai mare frate, a primit muntele și satul Bodești, apoi au urmat Păulești, Spinești, Tulnici, Negrilești, Bârsești și Spulbăr.

Dar domnia lui Ștefan nu a fost presărată doar de victorii. După înfrângerea zdrobitoare de la Podul Înalt, însuși Mohamed al II lea, cel mai mare sultan al turcilor, a venit în fruntea unei armate copleșitoare împotriva lui Ștefan. Bătălia de la Războieni a fost grea. Știți că mai este numită și Valea Albă după nenumăratele oase care au acoperit câmpul de bătălie? Moldovenii au luptat pe viață și pe moarte, dar Ștefan a trebuit să se retragă în cetățile Sucevei și Neamțului, pe care cu istețime și pricepere avusese grijă să le construiască în timp. Dar nici Mahomed n-a iesit bine din această înfruntare și a trebuit și el să plece din fața oastei mari a moldovenilor care se reunise în nordul țării.

Ștefan a avut mereu grijă să se înconjoare de sfătuitori de încredere. Este de legendă prietenia lui îndelungată cu Daniil Sihastrul, un pustnic care trăia în singurătate, într-o chilie în munte. Acesta i-a rămas alături și la bine și la greu, mulți ani din lunga sa domnie. Sfaturile lui Daniil Sihastrul au fost să continue mereu lupta inegală cu turcii și să construiască multe dintre nestematele de arhitectură bisericească pe care le vedem și astăzi.

Pe timp de pace, domnitorul organiza treburile țării, avea grijă de supușii lui, iar în zilele de sărbătoare se plimba în grădina de lângă curtea domnească și punea la cale tot felul de planuri de întărire a cetăților împotriva dușmanilor.  Într-una dintre plimbări i-a venit ideea construirii unui clopot mare, pe care l-a pus sus pe o stâncă, deasupra unei ape, pentru ca sunetul lui să cheme repede la luptă oamenii atunci când voia să strângă oștirile. Se spune că după moartea lui Ștefan clopotul a crăpat și s-a prăbușit pe fundul ascuns al apei adânci.

– De când sunt domnul acestei țări, am purtat 36 de lupte, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut două, i-a spus Ștefan cel Mare doctorului care venise să îl trateze în ultimii ani de viață. A murit la 71 de ani, lângă cea de-a treia soție, Maria Voichița, și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

Lunga domnie a lui Ștefan cel Mare este considerată un moment de măreție în istoria noastră. Nu numai că a reușit să păstreze libertatea Modovei în vremuri grele, dar a reușit să o transforme într-o țară prosperă și frumoasă. Moștenirea lui Ștefan poate fi văzută cu ochiul liber pe pereții albaștri ai Voronețului și în măreția Putnei. Românul de poveste Ștefan cel Mare și Sfânt este considerat pe buna dreptate cel mai important domnitor al acestui popor.

 

O poveste bazată pe articole online și print, interviuri și documente din arhive publice

Lectura: Alin State

Un proiect finanțat prin Start ONG