GERMANIA

Bună, vecine! Sau mai bine zis, Hallo! Am zis vecine cu gândul că suntem localizați în Europa, dar și pentru că numele meu se pare că provine dintr-un termen galic care însemna vecin.

Dacă nu mă crezi, îți mai zic că am cele mai multe granițe cu țările europene și sunt și ţara cea mai populată de pe bătrânul continent.

Mă cheamă Germania și am fost foarte implicată în războaiele despre care vei învăța în lecțiile de istorie de la școală. M-aș bucura să știi că ești oricând binevenit la mine acasă pentru că am o mulțime de locuri frumoase pe unde te poți plimba, tradiții impresionante, grădini zoologice și voie-bună. 

Stop, stop! Fă o mică pauză și aruncă o privire în biblioteca ta. E imposibil să nu găsești o carte scrisă de Johann Wolfgang von Goethe,Thomas Mann, Friedrich von Schiller, Frații Grimm sau Hermann Hesse. Am avut dreptate? Toți creștem cu poveștile acestor mari scriitori. Ba mai mult, unul dintre semenii mei, Johannes Gutenberg e omul care a inventat presa de tipar cu ajutorul căreia au luat naștere mai apoi o mulțime de cărți.

 


 

 

Când vorbim despre germani celebri, care este primul nume care ne vine în minte? Albert Einstein, marele om de știință; Adolf Hitler, cel mai notoriu dictator; sau filosoful și socialistul, Karl Marx?

Contribuțiile germanilor la evoluțiile tehnologice, literare, politice și spirituale ale lumii au fost atât de semnificative! Germania are unii dintre cei mai cunoscuți compozitori din lume: Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Ludwig van Beethoven, Felix Mendelssohn, Johannes Brahms, Robert Schumann și Richard Wagner.

Numărul de filosofi germani este la fel de impresionant și îi include pe Kant, Nietzsche, Hegel și Schopenhauer.

 

 

 

Germanii sunt super inventatori! Mai mult de 100 de nemți au primit până acum premiul Nobel! Motociclete, automobile, becuri, ceasuri de buzunar plus câte și mai câte! Numele Ferdinand Porsche îți sună familiar, nu?

De fiecare dată când auzi de aspirină să știi că ea a fost inventată de chimistul german Felix Hoffman, în anul 1900.

Și acordeonul a fost inventat de un german, ceea ce face ca o mare parte din muzica acestei țări să aibă în componență acordurile acestui instrument.

Hans Riegel a inventat ceva ce sigur vă face unele zile mai bune: ursuleții gumați Haribo.

Se crede că și tradiția bradului împodobit de Crăciun vine tot din Germania. La început pomii erau ornați cu nuci, mere și dulciuri.

În 1817, baronul Karl von Drais a inventat bicicleta cu două roți, realizată din lemn, fără pedale.

Nu în ultimul rând, în anul 1873, Levi Strauss și Jacob Davis au patentat jeans (blugii) albaștri, inițial realizați pentru cowboys.

Negru, roșu, galben (auriu) sunt culorile steagului meu, toate așezate pe orizontală, și simbolizează libertatea, unitatea țării și a oamenilor care trăiesc aici. Şeful statului este preşedintele republicii, iar la conducerea guvernului se află cancelarul. Angela Merkel este prima femeie cancelar din istoria țării.

Nu în ultimul rând, dacă ajungi în Germania cu gândul că aici vei gusta gogoși berliner cu gem, covrigi bavarezi, cârnatul currywrust cu sauerkraut (varză murată) ai toate șansele să nu fii dezamăgit. Trebuie doar să ai cu tine moneda actuală, adică Euro, și dorința îți va fi îndeplinită. Hai acum la drum că mai am multe de povestit!

LOCURI DE VIZITAT

Berlin e capitala mea și nu se aseamănă cu niciun alt oraş din Germania. E colorat şi tineresc, pulsează de energie şi creativitate. Ai o mulțime de locuri pe care le poți vizita aici. De exemplu, te poți opri la Zidul Berlinului, Poarta Brandenburg, Palatul Republicii, Muzeul Pergamon sau Palatul Charlottenburg. Zidul Berlinului, simbol al Războiului Rece, este greu de ratat și îți recomand să îl vezi după ce ai învățat la istorie despre comunism și democrație. Poarta Brandenburg este un reper al Germaniei pe care îl poți vedea chiar în centrul orașului și simbolizează pacea. Carul tras de cei patru cai, condus de zeița Victoria, e simbolul triumfului în urma perioadelor tumultoase prin care Europa a trecut de-a lungul timpului.

Castelul Neuschwanstein. Aventurează-te în inima munţilor bavarezi şi vezi cu ochii tăi cea mai renumită atracţie turistică din Germania şi unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Neuschwanstein. Construit de regele Ludwig al II-lea al Bavariei în perioada anilor 1869 – 1886, acest loc superb este vizitat de peste 13 milioane de oameni pe an. I se mai spune Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, Castelul regelui nebun, Palatul regelui de basm. El e așezat în Alpii Bavariei, construit pe un deal înalt, printre munți impresionanți. Sute de maeștrii sculptori au lucrat ani întregi pentru a decora acest loc special și, mai ales, pentru Sala Tronului, Sala Cântăreților, biroul și chiar o cameră secretă unde planifica regele să stea când voia să se izoleze de întreaga lume. Germania are 150 de castele!

Rinul, simbolul peisajului romantic german și unul dintre marile fluvii ale Europei, ademeneşte vizitatorii cu numeroasele sale castele şi cu atracţii istorice speciale. Într-o croazieră de mai multe zile poţi admira fiecare oraş istoric aflat de-a lungul râului, iar dacă treci graniţa în Elveţia poţi vedea Rine Falls, cea mai mare cascadă din Europa. De-a lungul Rinului au fost construite 40 de castele și fortărețe cum ar fi Castelul Drachenburg, Stolzenfels, Burg Rheinfels și multe altele. La Stânca Loreley este cea mai îngustă și mai adâncă porțiune din partea navigabilă a fluviului, iar legenda spune că zâna Loreley ademenea prin frumusețea și cântecul ei marinarii care treceau pe acolo.

Catedrala din Köln rămâne locul favorit al germanilor, fiind una dintre cele mai importante biserici de pelerinaj din Europa. Lucrările de construcție au durat în jur de 600 de ani, dar a meritat așteptarea pentru că ea este cea mai mare catedrală gotică din Europa de Nord. Sculpturile și ornamentele cu frunze aurite, turnurile de zeci de metri înalțime dezvăluie măreția acestei construcții. Tot în Koln s-a inventat și apa de colonie! V-ați prins, nu? 

Hamburg este cel mai mare oraș-port din Germania și, așa cum poate te aștepți, are o piață de pește impresionantă. Piața se deschide devreme, de la ora 5 dimineața, și se închide la 9:30. Tot aici se află și Muzeul Condimentelor care te îmbie cu aroma a zeci de condimente exotice și plante pe care poți să le atingi și să le guști. Iar dacă îți place soarele, dă o fugă și la Plaja Karo unde poți să bei un fresh de portocale și să te relaxezi. Cetățenii din Hamburg sunt cunoscuți ca Hamburgeri, dar celebrul fel de mâncare a apărut în secolul XII, când tătarii păstrau bucăți de carne de vită între șeile cailor. 

ȘTIAȚI CĂ ? 

În Germania există un tren suspendat, simbol al orașului Wuppertal? Te poți plimba așadar la 12 m înălțime, pe un traseu de 30 minute. Nu te speria, el e bine suținut de piloni, deci ești în siguranță!

Grădina Zoologică din Berlin este una dintre cele mai mari din lume. Aici există peste 14.000 animale din 1400 specii diferite, dar numărul lor se mărește în fiecare an. Poți intra pe la Poarta Elefanților, aflată chiar lângă acvariu, sau pe la Poarta Leului, apoi te poți pierde printre cele mai frumoase animale din lume.

Pădurea Neagră este o zonă montană foarte apreciată în Germania. De aici izvorăște Dunărea care se varsă în Marea Neagră pe teritoriul României. Frumusețea acestui loc e legată de natură, râuri și văi cu soare care îți încântă privirea atât iarna, cât și vara.

FUN FACTS

Cel mai mare festival popular la care se bea multă bere se desfășoară la Munchen și se numește Oktoberfest. În ciuda numelui, el are loc la mijlocul lunii septembrie.

Naționala de Fotbal a Germaniei este numărul 1 în lume în acest moment. Voi știți vreun jucător de fotbal neamț?

Grădinița s-a inventat în Germania în 1837. În traducere înseamnă gradina copilului pentru că mintea copiilor trebuie hrănită precum o plantă.

POVEȘTI

Poveștile scrise de frații Grimm au încântat copilăria multor generații. Ei sunt cunoscuți pentru colecția de basme publicată în două volume care conține, printre altele, Albă ca zăpada, Cenușăreasa, Scufița roșie și Hansel și Gretel. Astăzi vă invităm să ascultați Croitorașul cel viteaz și Muzicanții din Bremen.

ART&CRAFT

Îmbrăcămintea tradițională din Germania include faimosul Lederhosen, o ținută purtată cândva de bărbații din mediul rural. Astăzi aceste haine mai sunt văzute la petrecăreții de la festivalurile de bere.Pantaloni până la genunchi cu bretele și o cămașă cu mânecă scurtă. Pentru femei, hainele tradiționale germane includ Dirndl, o rochie făcută din corset și fustă completă. Cămașa de dedesubt are mâneci scurte și bufante. La gât femeile mai poartă și inimioare facute din material textil sau turtă dulce (Lebkuchenherzen) pe care scriu tot felul de mesaje – Îmi place de tine, Ești drăguț etc.

Ce-ar fi să încercăm să facem și  noi un astfel de colier? Avem nevoie de o bucată de carton maro, o ață de prins la gât, nasturi, pietre și tot ce vă vine în minte! Suntem curioși: ce mesaj vei scrie pe colier?

Ești gata să răspunzi la întrebări?

Continuăm călătoria și testăm ce ai învățat!

START QUIZ!

Alege răspunsul / răspunsurile corecte și fă-l pe smiley să zâmbească!

Succes!

 

 

Povești în jurul lumii este un proiect finanțat de StartONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow.