Zâna portocală

Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un padișah. Un ce? Un padișah, adică un împărat turc sau, mai bine zis, un sultan. Padișahul de care îți povestesc avea 3 băieâi – dupa ce primii doi și-au găsit soții în ținuturile vecine, iată că a venit și vremea celui mai mic băiat să se însoare.

Într-o iarnă, pe când prinţul se afla la vânătoare, prin faţă lui trecu repede, ca o săgeată, o căprioară. O secundă a fost de ajuns să îi întâlnească privirea și prințul a şoptit fără voie:

 – Vai, de-aş putea întâlni o fată cu ochi așa de blânzi, m-aș îndrăgosti imediat de ea.

Și cum mergea el prin pădure cu gândul la căprioară, o creangă de brad îl lovi pe obraz şi o picătura de sânge căzu pe jos, în zăpadă.

– Ah! Mi-aș dori să găsesc o soție cu pielea albă ca neaua şi buzele roşii ca picătura de sânge. Tare aș mai iubi-o!

Și din acel moment, băiatul nu a mai avu liniște. Se gândea numai la fata pe care și-o imaginase în acea zi.

Ce n-a făcut padişahul-tată să ii ia gândul de la fata aceea imaginară! Dar nimic nu a funcționat, așa că băiatul a plecat să își caute mireasa în lumea întreagă.

A mers mult, a străbătut nenumarate țări și orașe necunoscute, dar nicio fată nu se potrivea cu cea din gândul său. După multe zile, s-a oprit obosit în fața unei fântâni unde o bătrânică mică, mică şi adusă de spate, încerca să ia apă într-un ulcior.

 – Te ajut eu, bunicuțo. Și îți duc ulciorul până acasă, dacă mă lași, apoi îmi văd de drum, spuse băiatul.

 – Mulțumesc, băiat bun. Inteleg că ai drum lung de făcut, așa că ia, te rog, câteva portocale din spatele căsuței mele; să le ai în călătoria ta.

Prințul o ascultă şi luă trei portocale.

– Nu uita, mai spuse bătrâna: cojește portocalele doar în preajma unei ape și o să-ţi fie tare bine. Şi-acum, drum bun!

Cu acest gand prinţul porni la drum dar uită repede de spusele bătrânei şi scoase o portocală din buzunar, ca tare sete îi era! Abia se apucă s-o cureţe de coajă când HOP, din portocală ieşi o zână frumoasă, exact ca aceea pe care și-o imagina el.

-Apă! șopti ea.

Dar de unde să îi dea băiatul apă, când el se afla în mijlocul unei câmpii? In doar câteva minute, zâna pieri, iar prințul rămase foarte trist, cu gândul la ea. Tare ar fi vrut să desfacă și portocala cealaltă, ca să vadă dacă și din ea ieșea o fată la fel de frumoasă. Și cum nu s-a putut opri, a cojit portocala, iar din ea a apărut o altă zână dar şi ea a dispărut, pentru că prinţul nu a gasit strop de apă să-i dea.

 – Trebuie sa găsesc un izvor, se gândi atunci băiatul.

Zis și făcut. Dupa mai multe ore de mers, ajunse în sfârșit la un izvor și desfăcu ultima portocală. Din ea se ivi o zână mai frumoasă decat primele două.

 – Apă, ceru ea şi băiatul padişahului îi oferi să soarbă apă proaspătă. Dintr-o dată zâna își reveni și deveni la fel de frumoasă ca în visele prințului.

 – Te voi iubi mereu, îi spuse el fetei. Vino cu mine la împărăția tatălui meu și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți, ca în povești.

– Vin, prinț drag, sigur ca vin!

Aproape de hotarul împărăției, prințul o rugă pe fată să îl aștepte lângă o fântână, ca el să meargă înainte și să își anunțe familia că vine cu aleasa lui, apoi să se întoarcă să o ia cu întreg alaiul de nuntă, cum e tradiția acolo.

Și cum stătea ea lângă fântână, apăru o fată tare urâtă. Era din împărăţia vecină şi venise cu ulciorul după apă. Imediat cum vazu chipul frumos al zânei oglindit alături de al său simți cum o cuprinde gelozia. Iar când zâna îi povesti de ce e acolo, fata cea rea începu să se gândească cum să facă să îi ia locul și să se marite ea cu prințul.

 – Vino mai aproape, fată frumoasă, să te văd! spuse fata cea rea, și imediat cum zâna se apropie, o îmbrânci în fântână cu toată puterea. Pe loc, lângă fântănă răsări o floare albă, delicată.

Nu trecu mult şi băiatul se întoarse dupa aleasa sa.

Când împăratul și curtenii o văzură, încremeniră. Dar cel mai uimit era chiar prințul. Cum să fie posibil așa ceva? Nu putea da înapoi, așa că o urcă pe cal și porni cu ea spre palat. Dar, când să plece, observa floarea albă pe care o luă şi o puse lângă inima sa, în buzunar.

– Dragul meu logodnic, dă-mi mie floarea pe care ai luat-o de la fântână! spuse fata cea rea.

Fără să se poata împotrivi, prințul i-o oferi, iar fata o strivi între degete şi o aruncă pe jos. Pe locul unde căzu apăru o pasăre cu penele strălucitoare, care zbura în jurul palatului, printre flori.

– Ce te tot ţii după mine? întrebă grădinarul când văzu că pasărea tot zboară printre copaci și flori.

– Spune-mi… Ce face prinţul?

– E bine, sănătos.

– Dar logodnica lui?

– Stă închisă în camera ei, pentru ca prințul nu vrea să se căsătorească cu ea până nu e din nou frumoasă, cum o știa el.

– Offf, oftă pasarea și zbrrrrr se înălță pe cer.

Intr-o zi, când prințul se plimba prin gradină, observă pasarea și o luă cu el la palat. Dar fata cea urătă își dădu imediat seama că pasarea e de fapt zâna și îl rugă pe prinț să o alunge. Zis și făcut. Dar în urma ei rămase o pană aurie care zbura încet, încet în vânt, pâna la casa pădurarului de la marginea ținutului.

De atunci, în fiecare seară, pădurarul își găsea casa strălucind de curățenie, iar masa plină de mâncare bună.

– Oare cine face toate acestea pentru mine? se întreba nedumerit omul.

– Eu sunt, o fată fără adăpost, transformată în floare, pasăre și acum în pana pe care ai păstrat-o în casa ta. Te rog, nu mă alunga și în schimb eu voi avea grijă de căsuța ta așa cum știu eu mai bine.

– Cum aș putea să te refuz, spuse padurarul. Rămâi cu mine!

Zis și făcut până într-o zi când prințul ieși să se plimbe prin pădure, cu gândul la frumoasa pe care o pierduse. Pașii îl purtară spre capătul pădurii unde zări casa, iar prin fereastra luminată pe cine credeți că văzu? Pe zâna din portocală, frumoasa din visul său, cea pentru care rătăcise prin lume şi pe care o pierduse atât de repede!

– Ești chiar tu, frumoasa mea! Unde ai dispărut?

Când fata îi povesti cum s-au întâmplat lucrurile, prințul alergă spre împărăție și o alungă pe fata cea rea, apoi se căsători cu zâna din portocală.

– Te voi iubi mereu, frumoasa mea!

 

Rescriere dupa traducerea basmului popular turcesc Zâna din portocală, editura VOX, Interpretare – Claudia Lungu